Veste bună pentru sute de gospodării din Cluj. Se reia furnizarea apei potabile în trei sate

Veste bună pentru sute de gospodării din Cluj. Se reia furnizarea apei potabile în trei sate
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Primăria comunei Iara a finalizat lucrările de decolmatare și reabilitare a barajului de retenție al apei potabile aferent cursului de apă de pe raza localității Iara, în urma producerii unor fenomene hidrometeorologice extreme în cursul acestei veri.

Intervenția, în valoare totală de 62.000 de lei, a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj din fondul de rezervă al instituției, la solicitarea Primăriei Iara.

Apa potabilă este un serviciu esențial, iar atunci când apar situații de urgență trebuie să intervenim rapid. Astfel, am alocat din fondul de rezervă suma necesară pentru realizarea lucrărilor de la Iara, astfel încât locuitorii afectați să poată beneficia din nou, în condiții normale, de apă potabilă. Le mulțumesc pentru răbdare și înțelegere și administrației locale pentru implicarea în rezolvarea acestei situații”, a afirmat liderul CJ Cluj, Alin Tișe.

Amintim faptul că, urmare a unei furtuni violente, bazinul colector al apei din Iara s-a colmatat cu aluviuni în proporție de cca. 85%, fapt ce a dus la întreruperea furnizării apei potabile în trei sate: Cacova Ierii, Valea Vadului și Mașca.

Astfel, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale și pentru reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă pentru cetățeni, Primăria Iara a luat decizia realizării unor lucrări în regim de urgență. Acestea au constat în decolmatarea bazinului colector cu un volum de 140 mc și refacerea pragului de fund prin turnarea unui strat de beton.

De asemenea, pentru protecția lucrărilor și disiparea energiei apei, au fost executate anrocamente din piatră.

Finalizarea intervenției a permis reluarea furnizării apei potabile către locuitorii celor trei sate afectate.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .