Zile pline pentru polițiștii clujeni. Șoferii s-au întrecut în infracțiuni rutiere

Zile pline pentru polițiștii clujeni. Șoferii s-au întrecut în infracțiuni rutiere
| Foto: gazetavalceana.ro

Polițiștii din cadrul IPJ Cluj au avut serios de muncă în ultimele zile din 2022.

"La data de 30 decembrie a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Cluj-Napoca au dispus reținerea pentru 24 de ore, a unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.


Bărbatul a fost oprit de polițiști la aceeași dată, în jurul orei 11.30, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe Calea Someșeni. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deținea permis de conduce.


A fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. La momentul comiterii faptei, bărbatul se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, fiind derulate cercetări cu privire la alte fapte de natură penală", a transmis IPJ Cluj.


Un alt bărbat, din comuna Unguraș, a început mai repede petrecerea de Revelion și a fost prins sub influența băuturilor alcoolice la volan.


"La data de 31 decembrie a.c., în jurul orei 01.50, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală au oprit pentru verificări un autoturism condus pe DJ161D, în localitatea Unguraș, de un bărbat de 31 de ani.


Testat cu aparatul etilotest, conducătorului auto i-a rezultat concentrația de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", anunță IPJ Cluj.


Șoferi beți și drogați, prinși și de polițiștii din Huedin


"Ieri, 30 decembrie a.c., în jurul orei 13.25, un bărbat de 32 de ani, din județul Satu Mare, care nu deținea permis de conducere, a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu un autoturism pe DN1E60, în localitatea Izvorul Crișului. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentrația de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat.


Totodată, s-a efectuat testarea cu aparatul drugtest, care a indicat prezența substanțelor psihoactive, astfel că bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice.


Ulterior, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Vlădeasa (Drumul Național 1G), de un tânăr de 23 de ani, din județul Sălaj.


Și în cazul acestuia s-a efectuat o testare cu aparatul drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv la substanțele interzise, context în care tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice.


În cursul nopții, în jurul orei 01.15, polițiștii rutieri au depistat un conducător auto în vârstă de 45 de ani, din București, care se deplasa cu un autoturism pe DJ 764B, pe raza localității Valea-Drăganului, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.


Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza celor constatate, la o unitate medicală conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei. În toate situațiile constatate polițiștii au demarat cercetări", transmite IPJ Cluj. 

Comenteaza