Conflict verbal între jucători după "U" Cluj - Farul. Alibec l-a înjurat pe Bic

Conflict verbal între jucători după "U" Cluj - Farul. Alibec l-a înjurat pe Bic
| Foto: FC Universitatea Cluj

Mijlocașul gazdelor a povestit un episod petrecut după fluierul final al întâlnirii din prima etapă a Superligii.

Universitatea Cluj a învins Farul Constanța, scor 2-1, în primul meci al "studenților" în noua ediție de campionat. La finalul partidei, Denis Alibec și Ovidiu Bic au avut un schimb de replici, iar cel din urmă a povestit că a fost înjurat de atacantul oaspeților.

"Sunt nervi la sfârșitul meciului, era și el poate frustrat, a spus ceva de familia mea, nu îmi place să mă înjure cineva de familie. Am reacționat la rândul meu, nu e nicio problemă, trecem peste, nu sunt ranchiunos", a explicat jucătorul Universității Cluj, potrivit Digisport.

Ovidiu Bic e cu gândul la meciul cu Brann

Fotbalistul vicecampioanei a trecut rapid peste cele întâmplate pe teren la meciul cu Farul și se gândește deja la manșa tur a întâlnirii cu norvegienii de la Brann, din al doilea tur preliminar al UEFA Conference League.

"Era foarte important pentru moralul nostru, ne așteaptă un meci greu în Conference. O să fie greu, dar încercăm să ne recuperăm cât mai bine. O să dăm tot ce avem mai bun. Suntem o echipă competitivă, avem în mare parte același lot.

Să depășim ce am făcut anul trecut, ar însemna să câștigăm un trofeu acum. Sper să ne batem acolo sus. Nu avem ce face, știam că vom juca la Sfântu Gheorghe, sperăm să facem un rezultat pozitiv", a transmis mijlocașul.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .