Jucătorii Universității Cluj au revenit la antrenamente după o scurtă vacanță și se pregătesc pentru următorul sezon, ce va aduce provocări inedite.
”U” Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după ce a trecut de FC Argeș la loviturile de departajare, scor 1-1 (5-4). După 120 de minute de joc, căpitanul Chipciu spune că asta nu poate fi decât pe placul rivalilor care îi așteaptă sâmbătă în Gruia într-un derby în lupta pentru titlul de campioană.
Fostul antrenor al Universității Cluj speră ca unul dintre "studenți" să intre în vederile naționalei României.
Cele două rivale din Cluj-Napoca sunt bine reprezentate în cel mai bun 11 al rundei cu numărul doi din faza a doua a campionatului.
Mijlocașul în vârstă de 32 de ani a dezvăluit că și-ar dori să își contine cât mai mult cariera în tricoul alb-negru.
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu un mijlocaș care s-a remarcat prin devotament, capacitate de efort, leadership și execuții memorabile.
Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat cel mai bun unsprezece al rundei cu numărul 24 din sezonul regulat.
Antrenorul și o parte dintre jucătorii echipei clujene au participat la inaugurarea celui mai nou fan shop.
Jucătorul Universității Cluj a încasat două cartonașe galbene în cea mai recentă partidă din sezonul regulat al Superligii.
FC UnIversitatea Cluj a pierdut în deplasare, la Mioveni, cu FC Argeș, și rămâne în afara locurilor de play-off. La finalul partidei, antrenorul "studenților", Ioan Ovidiu Sabău, l-a certat public pe Ovidiu Bic pentru cartonașul roșu încasat în minutul 58.