"U" Cluj a transferat un mijlocaș cu peste 100 de meciuri în Liga 1

"U" Cluj a transferat un mijlocaș cu peste 100 de meciuri în Liga 1
| Foto: FC Universitatea Cluj

Formația clujeană a anunțat cea de-a patra achiziție a verii, un fotbalist care ultima dată a evoluat în play-off, pentru CS U Craiova. 

"FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Ovidiu Bic, mijlocașul central în vârstă de 28 de ani fiind al patrulea jucător transferat de echipa noastră în această vară.

Crescut la clubul Liberty Salonta, Ovidiu Bic a fost observat rapid de Bihorul Oradea, fiind transferat de orădeni în pauza de iarnă a sezonului 2011/2012, pe când avea doar 17 ani. A debutat pentru echipa din Liga a II-a într-un meci cu Politehnica Timișoara.

A jucat până la finalul sezonului 2013/2014 pentru Bihorul Oradea, perioadă în care a strâns 53 de meciuri, cu patru goluri marcate și trei pase decivise.

A continuat să evolueze în Liga a II-a pentru încă un sezon, doar că de această dată la Olimpia Satu Mare. Aici a jucat în 22 de partide și a marcat un gol.

A urmat un transfer la Gaz Metan Mediaș, echipă care retrogradase din Liga 1 și care își propunea să revină pe prima scenă. A reușit promovarea alături de medieșeni chiar din primul sezon.

Ovidiu Bic a jucat pentru Gaz Metan Mediaș pentru încă un an și jumătate în Liga 1, fiind aproape de a prinde play-off-ul alături de echipă în sezonul 2016/2017. În total, Ovidiu a jucat în 76 de meciuri pentru Gaz Metan, marcând de patru ori.

Mutarea la Universitatea Craoiva s-a dovedit a fi de bun augur pentru Ovidiu Bic. La finalul primului sezon alături de olteni, acesta a reușit să cucerească Cupa României. În campionat, a încheiat sezonul 2017/2018 pe ultima poziție a podiumului. A mai jucat un an la Universitatea Craiova, după care a fost cedat sub formă de împrumut la Chindia Târgoviște (37 de meciuri, patru goluri).

A revenit după un sezon pe „Ion Oblemenco” și a câștigat o nouă Cupă a României, marcând un gol important în semifinalele cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. La începutul sezonului recent încheiat a jucat sub formă de împrumut la echipa israeliană Ironi Kiryat Shmona (17 meciuri, un assist), după care a revenit la Universitatea Craiova și a marcat unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale campionatului în meciul câștigat pe terenul celor de la FCSB.

Bun venit la ”U” , Ovidiu Bic!", a anunțat "U" Cluj.

"U" Cluj a transferat un mijlocaș cu peste 100 de meciuri în Liga 1

Comenteaza