Video Cluj-Napoca: Un nou parc de 3,2 hectare pe culoarul Canalului Morii
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:46
- Administraţie
- Ascultă știrea
Investiție de 6 milioane euro în infrastructura verde a orașului cu fonduri europene și fonduri de la bugetul local
Proiectul de investiții „Amenajare parc pe Culoarul Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor din municipiul Cluj-Napoca” cuprinde malurile Canalului Morii între Someș și strada Plopilor, precum și culoarul Pârâului Calvaria și zonele de legătură cu Parcul Rozelor, respectiv zona de locuit către str. Arinilor, creând un nou coridor verde destinat recreerii, mobilității și timpului liber de calitate.
Cu o suprafață totală de 3,26 hectare, proiectul cuprinde peste 6.000 mp de suprafață pietonală și plantarea a peste 250 arbori noi, inclusiv pomi fructiferi, care vor completa vegetația existentă.
Noul parc va beneficia și de locuri de joacă moderne, zone dedicate grădinăritului urban, spații pentru fitness și sport, mobilier urban modern și un peisaj atent integrat în cadrul natural existent. Vor fi amenajate, de asemenea, peste 100 de locuri de parcare biciclete și peste 20 de locuri de încărcare petntru biciclete și trotinete electrice.
Întreaga amenajare are la bază asigurarea unui habitat sustenabil, prin intervenții cât mai puțin invazive, armonizarea și integrarea în peisaj a propunerilor arhitecturale. Toate elementele peisagere propuse vin în completarea vegetației existente, fiind atent dispuse în funcție de orientare, însorire, configurația topografică a terenului și modul în care este folosit sau traversat spațiul.
Investiția, în valoare de aproximativ 6 milioane de euro, este finanțată din fonduri europene, prin Programul Regional Nord-Vest, și din bugetul local. Lucrările sunt realizate de SC TCI Contractor General, iar în prezent au ajuns la un stadiu de execuție de 25%, cu termen de finalizare estimat pentru sfârșitul anului 2026.
"Continuăm în dimensiunea verde și nepoluantă a orașului. Fiecare investiție în spațiile verzi înseamnă un oraș mai sănătos, mai atractiv și o calitate a vieții mai bună pentru toți clujenii", a declarat edilul Emil Boc.











