Video Rareș Bogdan: ''Scenariul în care Chișinăul ajunge sub controlul rușilor înseamnă sfârșitul liniștii noastre''
- Scris de Rares Bogdan
- azi, 11:28
- Editorial
- Ascultă știrea

Prin „noastre” înțeleg atât copiii de care trebuie să avem grijă, să le oferim un viitor, cât și al Uniunii Europene. Republica Moldova este ecuația crucială, acum.
Și pentru UE, și pentru Moscova, care o consideră element-cheie în „spațiul post-sovietic”. Kremlinul are o miză imediată: să blocheze aderarea la UE, prin sabotarea colaborării dintre președinta Maia Sandu și un parlament pro-european care să genereze un guvern reformist. O minciună pe care Kremlinul o induce, cu mulți bani, cu instrumente kaghebiste, în mințile cetățenilor din Republica Moldova, și nu doar a acestora, este că Federația Rusă este o victimă, că este fratele mai mare al basarabenilor, pe care-i va feri de UE, spre binele lor. Ar fi un coșmar ca acest mesaj să aibă succes. Pacea rusească nu a însemnat niciodată bunăstare, ci doar teroare, mizerie, suferință, șantaj, crimă, deznădejde cu repetiție. De ce credeți că investește Vladimir Putin atât de mult în deturnarea Republicii Moldova de la drumul european? Pentru că are nevoie de teroare ca instrument de control asupra frontierei Uniunii Europene, pasul de la care poate avansa spre recâștigarea monopolului energiei. Pentru că după ce și-ar pune la rever stema Republicii Moldova, ar teroriza cetățenii de pe frontiera UE și NATO pentru a le secătui speranța, a-i deturna de la dorința democrației. Și asta cu obiectivul de a readuce în sfera sa de influență tot flancul estic.
Dacă Moldova cade, avem graniță cu rușii. Deja, obrăznicia de a trimite drone în spațiul european, în spațiul NATO, generează temeri în mințile oamenilor. Dar dacă ar fi și mai aproape de noi?
Vladimir Putin și-a dorit mereu să controleze Republica Moldova. Iar dacă alegerile nu vor duce la consolidarea statului de drept, dacă Maia Sandu nu va avea partener, pentru frații noștri de peste Prut istoria se va opri. Oare chiar nu merită ei investiții, locuri de muncă, liniște, libertate de a călători în Uniunea Europeană? Cu Putin la butoanele Chișinăului, toate libertățile de care se bucură acum basarabenii vor fi înlocuite cu funcțiunea de a asigura soldați și resurse pentru războiul din Ucraina. Moldova va fi transformată în rampă de lansare a atacului încrucișat asupra Ucrainei, și pe urmă asupra Uniunii Europene.
Spun unii, cetățeni onești lipsiți de informație, sau trompete ale Kremlinului, că nu există dovezi că, având graniță cu rușii, România va trebuie să stea ca pe ghimpi. Fraților, acum nu avem graniță cu rușii, dar dronele lor sunt aici, din când în când! Vrem să-i vedem cum vin cu tancul, într-o liniște parșivă, la Vama Veche să-și cumpere o bere? Își permit să sfideze toată lumea civilizată acum, pentru a da senzația că ei sunt cei care controlează jocul. Ei bine, acele vremuri au trecut. Federația Rusă își joacă ultima carte: războiul psihologic. Secretul cel mai devastator al lui Putin nu este că țara sa este ținută în viață de chinezi, iranieni și alte state! Ci faptul că populația Rusiei este flămândă, că armata sa este devastată de boli și sărăcie (și vine iarna!!), că a pierdut peste 1,1 milioane de oameni și urmează un declin demografic crunt, iar în scurt timp se va uita la sondele sale de petrol cum stau degeaba.
Republica Moldova are resurse să se salveze. Viitorul ei, dar și al nostru, se decide la urne. Go west!