Două milioane de euro pentru a face lumină în Cluj
- Scris de Luminita Silea
- 17 Feb 2013, 20:31
- Administraţie
- Ascultă știrea

Administraţia locală are în plan lucrări de 8,8 milioane de lei fără TVA pentru modernizarea şi extinderea iluminatului public. În ultimii cinci ani pentru a face lumină, modern, pe arterele din oraş, primăria a mobilizat peste 16 milioane de euro.
Administraţia locală este legată până în 2020 de preţurile de contract ale companiei Elin Viena, concesionarul iluminatului public din oraş. Nici în februarie 2013, specialiştii primăriei nu au răspuns criticilor aduse de consilierii USL, care tot anul trecut atrăgeau atenţia că instituţia ar plăti de patru ori mai mult pentru lucrări decât preţul de piaţă la capitolul modernizare şi extindere iluminat public.
Potrivit unei informări a Direcţiei Tehnice şi ale Direcţiei Economice a primăriei de la începutul lunii februarie, în ultimii cinci ani (din 2008 până în 2012), primăria a plătit companiei Elin suma de peste 71 de milioane de lei (peste 16 milioane de euro) pentru modernizarea, extinderea şi întreţinerea iluminatului public. Anul acesta, instituţia are în plan, potrivit aceluiaşi document, lucrări de peste 8,8 milioane de lei fără TVA. Acestea urmează să se deruleze pe 50 de artere din oraş, dar şi cimitirele administrate de primărie: cel Central, cel din Mănăştur şi cel de pe Valea Chintăului.
Printre arterele propuse pentru lucrări la reţeau de iluminat public sunt Plevenei, Bucium, Mihail Kogălniceanu, Valea Chintăului (plus arterele adiacente), A. Janos, Cişmigiu, N. Pătraşcu, Făgetului (plus străzile adiacente din cartierul Făget), Giordano Bruno, Tăbăcarilor, Sinaia, Aleea Negoiu, Rubinului, drumul Sf, Ion, Calea Turzii (de la sensul giratoriu Făget la ieşirea din oraş), Avram Iancu, Aleea Stadion, Aleea Pietonală Râu Someş, Aleea Parc Aurel Vlaicu-Dâmboviţei, Lac Tineret - în jurul lacului, Radu Tudoran, Aleea Moldoveanu, Mehedinţi, I.L Caragiale, Piaţa Mihai Viteazu, Scorţarilor, Branului, Retezat, Unirii, Donath, Observatorului, Dragalina, Oaşului, Aurel Vlaicu (alei adiacente), Grigore Alexandrescu, Almaşului, Aleea Vidraru, N. Titulescu, Muncitorilor, Aurel Suciu, Aleea Ciucaş, Parâng, Baba Novac, Bucegi, Tazlău, Horea, Cantonului, Rodnei, Clăbucet, Aleea Putna.
Consilierii USL au atras atenţia oficialilor de la panoul de comandă al administraţiei locale că există două probleme, una tehnică şi alta economică, referitoare la modernizarea iluminatului public: se plăteşte prea mult şi se fac lucrări în neconcordanţă cu politica de urbanism a oraşului (îngroparea cablurilor aeriene). Aceştia şi-au rezervat dreptul să propună o variantă corectă pentru bugetul local, însă până la ora actuală acest lucru nu s-a întâmplat.
Potrivit datelor furnizate de Biroul mass media al primăriei, din 2007, anul semnării contractului cu Elin, 70% din reţeaua de iluminat public a suferit lucrări de modernizare şi extindere, 20% fiind de extindere.
O altă critică adusă contractului cu Elin se leagă de faptul că modernizările se realizează cu becuri cu vapori de sodiu şi nu cu leduri, sistem care ar genera costuri mult mai mici la factură. Un astfel de sistem a fost implementat recent în comuna clujeană Mociu, aceasta fiind prima din ţară care a l-a adoptat. Potrivit primăriei, în Cluj-Napoca, iluminatul stradal este responsabil pentru o parte substanţială a consumului de energie şi a costurilor bugetare.
Ca să contracareze criticile, primăria a lansat un proiect pe bani nerambursabili pentru eficientizarea iluminatului public şi indroducerea sistemului cu leduri în cele două sedii ele instituţiei dar şi pe 23 de artere. Bugetul proiectului pilot de iluminare a oraşului cu leduri este de peste 1,5 milioane de euro. Pe schema de finanţare a programului româno-elveţian, primăria trebuie să asigure o cofinanaţare de 15% din valoarea totală, adică 230.000 de euro, sumă pe care deja Consiliul Local şi-a asumat-o, în condiţiile în care proiectul va fi declarat eligibil. Problema este că, pe lista de finanţare, iluminatul cu leduri este declarat ca prioritate II.