Clujul, în topul banilor primiţi de la guvernele Tăriceanu şi Boc
- Scris de Valentin Malaescu
- 12 Mar 2013, 22:25
- Administraţie
- Ascultă știrea

Continuăm astăzi analiza datelor din raportul „Clientelismul politic" realizat de Expert Forum şi prezentat luni la Cluj-Napoca. Din punct de vedere al alocărilor guvernamentale fără rigorile unor formule, deci preponderent pe criterii de clientelism politic, Clujul a fost în egală măsură favorizat, fiind al doilea judeţ finanţat din astfel de surse, atât de guvernul Tăriceanu, cât şi de cabinetele conduse de Emil Boc.
Practic, nu se poate spune că Emil Boc a făcut mai mult pentru judeţul Cluj decât a făcut Călin Popescu Tăriceanu, sub ambii premieri Clujul a ocupat a doua poziţie din punt de vedere al banilor primiţi de la Bucureşti. E drept că, pe vremea lui Tăriceanu, preşedinte al consiliului judeţean era un liberal, Marius Nicoară. În cei patru ani de mandat, Tăriceanu a trimis în judeţul Cluj 140,4 milioane de lei. Doar în judeţul Vrancea, condus de social-democratul Marian Oprişan, a alocat mai mulţi bani, respectiv 186,7 milioane de lei. În mandatul lui Boc tot un judeţ condus de PSD a primit, de la guvern, mai mulţi bani decât Clujul, Constanţa. Deşi în plină criză economică, pentru judeţul de baştină al lui Traian Băsescu, Boc a găsit resurse din care să aloce, în trei ani, de două ori mai mulţi bani decât alocase Tăriceanu în patru ani. Aşa se face că cei 128,6 milioane de lei alocaţi Clujului n-au făcut faţă celor 180,7 milioane de lei trimişi de Boc la Constanţa. Pe întreaga perioadă analizată, 2005-2011, Clujul ocupă locul trei la alocări, cu 269 de milioane de lei, după Vrancea - 272,3 milioane de lei şi Constanţa - 271,7 milioane de lei.
O analiză a modului în care au împărţit banii guvernele controlate de PDL demontează mitul potrivit căruia sub guvernarea portocalie ardelenii ar fi fost favorizaţi (chiar au primit ceva mai puţini bani decât cei din sud), media sumelor alocate pe judeţ fiind extrem de echilibrată între cele trei mari regiuni istorice. Astfel, în Muntenia şi Dobrogea, cabinetele Boc au trimis, în medie, câte 54,4 milioane de lei pe judeţ, în Transilvania şi Banat, 53,5 milioane de lei, medie pe judeţ, iar în Moldova, 52,9 milioane de lei, medie pe judeţ. Previzibil, Boc a favorizat cele 16 judeţe conduse de preşedinţi PDL, acestea primind, în medie, 62,1 milioane de lei. Surprinzător, în jumătate de an de colaborare la guvernare, PSD pare că a obţinut mai mult decât UDMR în doi ani şi jumătate. Judeţele „roşii" au primit de la Boc, în medie, câte 55,3 milioane de lei, pe când cele „verzi", doar 51,8 milioane de lei. Trebuie spus, însă, că, la media PSD a contribuit substanţial suma uriaşă primită de Constanţa. Cei mai oropsiţi au fost locuitorii judeţelor care au avut proasta inspiraţie să-şi aleagă preşedinţi de consilii judeţene din rândul PNL. Judeţele „galbene" au fost „miluite" de Boc doar cu câte 38,9 milioane de lei în perioada 2009-2011.
Din acest ultim punct de vedere, Tăriceanu a fost mai echitabil cu celelalte trei formaţiuni politice, oferindu-le sume sensibil egale. În perioada 2005-2008, judeţele cu preşedinţi PDF au primit, în medie, 87,3 milioane de lei, cele conduse de UDMR, câte 87,2 milioane de lei, iar judeţele PSD câte 87 de milioane de lei. E drept, judeţele conduse de liberali s-au bucurat, sub guvernarea Tăriceanu, în medie, de câte 109,6 milioane de lei. Premierul liberal nu a fost, însă, la fel de echidistant, precum Boc, faţă de cele trei regiuni istorice. Tăriceanu a favorizat, cu adevărat, Transilvania şi Banatul. Sub conducerea sa, judeţele din această zonă au primit, în medie, câte 94,8 milioane de lei. Nici moldovenii n-au dus-o mult mai rău, în estul ţării ajungând, în medie pe judeţ, câte 92,8 milioane de lei. În schimb, în cei patru ani de mandat ai lui Călin Popescu-Tăriceanu, locuitorii Muntenie şi Dobrogei au fost clar defavorizaţi, primind, în medie, doar câte 82,7 milioane de lei pe judeţ.
Câţi bani au ajuns în regiunea de Nord-Vest
În cei şapte ani analizaţi, regiunea de Nord-Vest ocupă locul al treilea între cele opt regiuni de dezvoltare, cu 890,3 milioane de lei primiţi de la centru, după regiunea de Sud-Est, cu 1.068,9 milioane de lei şi regiunea de Sud-Muntenia, cu 939,7 milioane de lei. În interiorul regiunii noastre, evident, cei mai mulţi bani au venit la Cluj, în total 269 de milioane de lei. Urmează Bihorul, cu 181 de milioane de lei, Satu Mare - 144,2 milioane de lei, Maramureş - 123,8 milioane de lei, Bistriţa-Năsăud - 117,2 milioane de lei şi Sălajul cu 112,3 milioane de lei. 7