Boc contestă: amenda pentru Palocsay este politică

Boc contestă: amenda pentru Palocsay este politică
Edilul Clujului invocă presiuni de la Prefectură şi susţine că primăria a fost amendată, fiind vorba despre o sancţiune politică.

Emil Boc spune că nu va pune în posesie oamenii la presiunile acestuia. Administraţia locală a fost, însă, somată şi de fostul prefect Stamatian, uns în funcţie de democrat liberali, să urgenteze punerile în posesie a proprietarilor de terenuri din fost livadă Palocsay şi tot nu s-a conformat.

"Primăria nu retrocedează terenuri la presiunea prefectului. Acolo unde există acte în regulă se retrocedează, unde nu, nu. În consecinţă, amenda asta este mai mult o amendă politică,de dragul de a fi băgat în seamă prefectul şi va fi evident atacată în instanţă", a declarat primarul Emil Boc. Edilul a mai precizat că primăria retrocedează terenurile pe documente, nu pe solicitări enunţiative, cum sunt multe din cele depuse pentru terenurile din fosta livadă Palocsay. "Se retrocedează în măsura în care există toate documentele legale, adică extras de carte funciară, suprapunere cadastrală şi demonstrarea că ai avut dreptul la acel teren. Foarte multe situaţii sunt doar pe hârtie şi enunţiative, nu sunt acoperite de documente juridice. Unde documentele juridice acoperă solictarea evident că se merge mai departe, dar retrocedări aşa pentru că face presiuni prefectul nu se fac, doar în baza legii", a spus Boc.

Cu toate acestea, primăria nu a pus la dispoziţia mass media o listă cu beneficiarii care au dosare complete şi sunt îndreptăţiţi să fie puşi în posesie pe cele 340 de hectare preluate de municipiu încă din 2002, din fosta livadă Palocsay.

Comisia Judeţeană de Fond Funciar a sancţionat la finalul săptămânii trecute administraţia locală reprezentată de primarul Emil Boc cu 20.000 de lei pentru tergiversarea punerilor în posesie a celor aproximativ 400 de proprietari cu terenurile din fosta livadă Palocsay. Prefectul Gheorghe Vuşan a declarat că revendicatorii au ajuns bătaia de joc a primăriei şi vin în fiecare săptămâna la Comisia Judeţeană de Fond Funciar pe care o prezidează pentru a reclama că primăria nu-şi face treaba.

Pe atunci prefect, Florin Stamatian (membru PDL) a atras atenţia municipalităţii clujene în august 2010 că riscă sancţiuni usturătoare pentru că întârzie punerile în posesie din zona Palocsay. Concluzia prefectului a fost că reprezentanţii comisiei locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca trebuie să finalizeze procedura de punere în posesie a personelor din comuna Feleacu, care au dreptul la restituirea terenurilor din perimetrul vechii staţiuni Palocsay, mai ales că suprafeţele în discuţie au fost validate de către comisia judeţeană din anul 2003. "Vă atragem atenţia că acesta constituie un ultim avertisment înaintea aplicării sancţiunilor prevăzute de art. 101 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare", se arata în adresa comisiei judeţene.

Municipalitatea a mai primit avertismente de la prefectură pentru întârzierile la soluţionarea dosarelor de fond funciar. Administraţia (prin conducătorii comisiei de fond funciar - defunctul viceprimar Boros Janos şi fostul viceprimar Laszlo Attila, acum senator - n. red.) au invocat diverse impedimente: personal insuficient la camera agricolă din cadrul primăriei, un singur topograf, mutarea sediulul acestui serviciu de la primăria veche pe str. Moţilor, neînţelegerile cu cetăţenii care şi-au vândut terenurile pe antecontracte şi care permută parcelele în funcţie de acestea, că este iarnă sau că trebuie alcătuită o comisie mixtă cu Primăria Feleacu, având în vedere că majoritatea revendicatorilor provin din acestă comună.

 

Comenteaza