Clujul, administrat digital. Semnătură electronică, aplicaţie pentru parcări, QR code pentru taxe

Clujul, administrat digital. Semnătură electronică, aplicaţie pentru parcări, QR code pentru taxe
Clujul intră încet într-o eră nouă. Ce-i drept, una în care oraşele din vest au intrat de ani buni.

„Cel mai analogic oraş digital". Aşa caracteriza Clujul, anul trecut, arhitectul Şerban Ţigănaş. Explicaţia era următoarea: Clujul devine tot mai cunoscut în lume pentru sectorul său IT, însă administraţia locală rămâne captivă colii A4. Ţigănaş dădea şi un exemplu: în Austria, cererea pentru o autorizaţie de construire se depune electronic, iar răspunsul vine în câteva ore; la Cluj, se depun tone de documente la ghişeu, iar autorizaţia nu se eliberează aproape niciodată în termenul maxim prevăzut de 30 de zile.

La Realitatea FM, primarul Emil Boc a anunţat că municipalitatea o cârmeşte către era digitală. A explicat pe larg ce înseamnă acest lucru, pornind de la modalităţile prin care municipalitatea vine în ajutorul celor care au de achitat impozite şi taxe locale.

„Pe înştiinţarea de plată pe care clujenii au primit-o acasă există un QR code cu ajutorul căruia pot plăti cu cardul, în trei minute, fără să stea la coadă la ghişeu. De anul acesta, taxele se pot achita şi pe site-ul ghişeul.ro; se obţine un cont şi o parolă, iar în câteva minute se pot achita taxele şi impozitele locale online.

Există patru moduri alternative de achitare a acestor taxe şi impozite. Unu: la ghişeu. Al doilea: pe site-ul Primăriei, la secţiunea impozite şi taxe online. Al treilea: pe site-ul ghişeul.ro. Al patrulea: cu ajutorul QR code-ului de pe înştiinţarea de plată", a spus Boc.

Edilul şef a vorbit despre două aplicaţii şi o procedură de digitalizare care vor marca „un salt calitativ" în relaţia dintre clujeni şi administraţia locală. Boc a spus că vor fi gata la 1 martie.

„Vreau să vă spun că avem constituit un consiliu consultativ pe inovare şi IT, format din reprezentanţi ai celor două clustere IT din oraş cu care ne întâlnim cel puţin o dată pe trimestru. Una dintre deciziile pe care le-am luat este să actualizăm strategia de dezvoltare, digitalizare şi inovare a municipiului. Cea veche are deja doi ani, iar în acest domeniu lucrurile evoluează extrem de dinamic.

Anul acesta vom termina strategia şi le mulţumesc celor două clustere pentru implicare şi pentru sprijinul acordat pentru realizarea a diverse aplicaţii. Uitaţi-vă la aplicaţia care arată cum te poţi programa rapid la toate facilităţile oferite de baza sportivă din Gheorgheni. Acum lucrăm la două aplicaţii şi o procedură de digitalizare, care sper să fie finalizate la 1 martie şi care vor aduce salturi calitative în relaţia cu administraţia locală.

Digitalizarea are în vedere folosirea semnăturii electronice pentru anumite documente. Suntem în fază finală, este o procedură foarte delicată, pentru că trebuie să ne punem în acord şi cu portalul naţional şi cu alte companii sau regii care emit avize. Lucrăm de peste două luni la acest proiect şi suntem acum la acordul fin. Apoi avem două aplicaţii pe care în jurul datei de 1 martie voi fi pregătit să le prezint. Una permite vizualizarea situaţiei locurilor de parcare libere din oraş (detalii AICI), a doua se referă la sesizări ale problemelor cetăţenilor", a subliniat primarul.

Acesta a menţionat că în vara acestui an, în 13-14 iunie, la Cluj va avea loc conferinţa în domeniul inovării 2.0, prima organizată de Uniunea Europeană în Europa Centrală şi de Est. „Va consacra Clujul ca un hub al inovării pe harta Europei şi chiar a lumii şi va arăta tuturor potenţialul oraşului. Vor veni sute de specialişti internaţionali", a mai spus Boc.

Comenteaza