Viceprimarul Clujului: "Patinoarul din Unirii, la fel de legal ca Zilele Maghiare"

Viceprimarul Clujului:
Toate elementele Târgului de Crăciun din Cluj-Napoca au fost aprobate de specialiştii Comisiei de estetică urbană din cadrul Primăriei, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, făcând referire la nemulţumirea maghiarilor privind amenajarea patinoarului în jurul statuii lui Matei Corvin din Piaţa Unirii.

"Trebuie să ţinem cont că, după pietonalizarea laturii de vest, Piaţa Unirii şi-a modificat forma şi structura. Specialiştii au spus că este mult mai potrivit ca patinoarul să fie mutat în jurul statuii, astfel ansamblul statuar va fi pus în evidenţă. Astfel de exemple găsim şi în străinătate. Trebuie subliniat faptul că, statuia va fi împrejmuită de un gard. Nimeni nu va putea să o escaladeze, aşa cum ar putea să o facă în momentul de faţă. Această statuie nu aparţine comunităţii maghiare, ci tuturor clujenilor. Din punctul meu de vedere, este o soluţie europeană care nu vrea să aducă nicio atingere vreunei minorităţi colocuitoare în municipiul nostru. Din contră. Nimeni nu se va putea atinge nici măcar de soclu. Poate doar dacă escaladează gardul de protecţie", a punctat viceprimarul. 

Amintim că subiectul a fost pe larg dezbătut în urma unei postări pe Facebook a fostului viceprimar UDMR al Clujului, Horvath Anna. Aceasta cerea "o luare de poziție hotărâtă și promptă a Comisiei de Monumente Istorice, a Ordinului Arhitecților din România, filiala Transilvania, respectiv a celorlalte foruri de specialitate, în legătură cu legalitatea instalării patinoarului artificial-construcție provizorie, ce se preconizează a înconjura ansamblul statuar Matia Corvinul. Considerăm un act sfidare față de reprezentanța politică și comunitatea maghiară faptul că nu s-a făcut nici o informare sau discuție prealabilă privind "inovațiile" propuse de primărie". 

Vizavi de legalitatea acestei amplasări a patinoarului, Tarcea a spus că "este la fel de lagală cum a fost şi amplasarea scenei pentru Zilele Culturale Maghiare. Trebuie să analizăm lucrurile cu aceeaşi unitate de măsură. Toate evenimentele organizate în Piaţa Unirii au acelaşi tratament". 

Şi reprezentanţii firmei care se ocupă de organizarea Târgului de Crăciun spun că Piaţa Unirii va arăta mult mai bine cu acest design iar ansamblul statuar va fi protejat. "Ne-am gândit cum să arate Târgul de Crăciun frumos, am reorganizat practic toată piaţa, nu o să mai fie standuri în centrul pieţei, ci o să fie pe lateral, în zona cu terase actualmente. Această chestiune cu patinoarul în jurul stratuii face parte din ansamblul general şi din atmosfera pe care încercăm să o creăm în piaţă". Mai multe detalii AICI. 

Târgul de Crăciun va fi deschis anul acesta în 24 noiembrie 2017 și se va închide în 1 ianuarie 2018. La deschidere vor vi aprinse şi luminile festive din piaţă, care rămân în aceeaşi culoare ca în anii precedenţi, fiind validate tot de Comisia de estetică urbană a municipalităţii. În Unirii vor fi amplasate şi 85 de căsuţe, de unde clujenii vor putea achiziţiona diverse cadouri de Crăciun. Smiley, Frozen - Regatul înghețat, Young Famous Orchestra, Moonlight Breakfast sunt doar câţiva dintre invitaţi. De asemenea, începând de anul acesta, la Târgul de Crăciun se strând fonduri pentru a dărui o casă unei familii nevoiașe. În 2017, din fiecare cumpărătură făcută în Piața Unirii, 1 leu merge către familia Lorincz: 12 oameni, din 4 generații diferite, nevoiți să locuiască într-o încăpere de 20 de metri pătrați. Întreaga familie supraviețuiește din pensia bunicii și salariul mamei. În plus, în prag de iarnă, casa în care se adăpostesc este aproape de prăbușire din cauza unor probleme de structură, ceea ce pune și riscul destrămării familiei.

Restul luminiţelor de iarnă din oraş vor fi aprinse de 1 Decembrie. 

 

Comenteaza