Fecioara Maria și Vasile Pârvan, pe Kogălniceanu. Traseu pietonal nou către Eroilor

Fecioara Maria și Vasile Pârvan, pe Kogălniceanu. Traseu pietonal nou către Eroilor
Propuneri interesante pentru pietonalizarea străzii Mihai Kogălniceanu din Cluj-Napoca.

Dezbaterea privind revitalizarea străzii Mihail Kogălniceanu și a pieței Universității a suscitat interes pentru cetățenii din zonă, pentru instituții care își au sediul acolo, precum și pentru arhitecți și urbaniști. Întâlnirea a avut loc marți, la clădirea Casino din Parcul Central și a fost organizată în cadrul Centrului de Inovare şi Imaginaţie Civică (CIIC).

În urma discuțiilor, s-au desprins câteva idei. Posibil ca unele dintre acestea să fie menținute în tema de concurs pe care o elaborează Ordinul Arhitecților din România, în colaborare cu primăria, pentru această zonă a Clujului.

S-a discutat despre posibilitatea reamplasării statuii Fecioarei Maria pe strada Universității. Și, dacă tot vorbim despre statui, Universitatea Babeş-Bolyai a propus amplasarea uneia a lui Vasile Pârvan, în anul 2019, cu ocazia a 100 de ani de la înființarea universității românești la Cluj.

Primarul Emil Boc a dezvăluit în urmă cu câteva luni că a propus o alee a rectorilor pe strada Kogălniceanu. Și acest subiect a fost dezbătut la CIIC. Întrebarea este dacă aleea se referă doar la UBB și la perioada în care aceasta a funcționat ca o universitate românească sau la toate universitățile din Cluj și la perioade mai îndepărtate în timp.

Cei prezenți au propus și luarea în calcul a unei legături directe a străzii Kogălniceanu cu Bulevardul Eroilor, prin strada Emanuel de Martonne și prin curtea interioară a vechii primării, care ar urma să devină un nou traseu pietonal. S-a ajuns la concluzia că strada Universității ar putea găzdui terase de alimentație publică, în vreme ce pe Kogălniceanu acestea să fie rare, iar strada să aibă un caracter lent, de promenadă.

"Discuția a adus foarte multe observații și propuneri interesante, de care vom ține cont la elaborarea temei de proiectare pe care primăria, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) urmează să o realizeze în vederea inițierii unui concurs de soluții pentru strada Mihail Kogălniceanu.

Acest proiect este important si din perspectiva mobilității urbane sustenabile. Prin creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal și eliminarea parcărilor din zonă, clujenii vor fi încurajați să folosească mijloace alternative de transport (transportul în comun, bicicletă)", a spus Ovidiu Cîmpean, director în Primăria și coordonatorul CIIC.

"Eu văd strada Kogălniceanu ca pe o dală urbană, care să fie ca o curte exterioară a școlilor din zonă. Dacă nu vor fi mașini, părinții vor putea să își lase copiii mai departe, nu vor trebui să îi ducă până la poarta școlii.

Dacă se va decide ca strada să fie semipietonală, cred că mașinile ar trebui să aibă acces între anumite ore sau în anumite zile pe stradă și să fie exclusă din start posibilitatea ca vehiculele să fie parcate acolo", a afirmat și Dan Clinci (foto), membru în consiliul de conducere al OAR.

Comenteaza