Taxe noi la Cluj, din 2018. Vezi noile tarife pentru Cluj Arena şi pentru parcarea subterană

Taxe noi la Cluj, din 2018. Vezi noile tarife pentru Cluj Arena şi pentru parcarea subterană
În şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Cluj din luna decembrie urmează să fie discutat un proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru 2018.

Anual Consiliul Judeţean (CJ) Cluj aprobă taxe şi tarife pentru anul fiscal următor, acestea constituind integral venituri proprii. Conform Legii nr. 227/2015 consiliile judeţene pot stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale care nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite prin lege.

În general, taxele ce urmează să fie aprobate, pentru anul viitor, rămân la nivelul celor practicate pentru anul 2017, dar sunt şi unele care se modifică sau unele taxe noi.

Direcţia de Administrare şi Exploatare a Cluj Arena propune suplimentar față de taxele/tarifele practicate în anul 2017 instituirea unui tarif de utilizare a stadionului pentru evenimente fotbalistice (Cupa României), care se va percepe de la echipa gazdă în funcție de liga în care activează, astfel: 9.000 euro/eveniment pentru echipele gazdă din Ligile 1 și a-2-a și 1.000 euro/eveniment pentru echipele gazdă din Ligile a-3-a și a-4-a. De asemenea, propune închirierea de spațiu publicitar pe tichete de parcare, în valoare de 500 lei/10.000 tichete, cu mențiunea că imprimarea și procurarea tichetelor se realizează de către beneficiar.

Pentru închirierea Cluj Arena pentru concerte, festivaluri, spectacole și întruniri religioase, fără utilități, în 2018, se va percepe o taxă de 15.000 lei pe zi, în timp ce utilizarea stadionului pentru evenimente fotbalistice, competiții interne Liga 1 și Liga 2 / internaționale, tariful minim va fi de 9.000 de euro pe eveniment, iar un antrenament de fotbal la meciurile internaționale va costa 3.600 euro pe oră.

Utilizarea stadionului pentru evenimente fotbalistice, competiții interne Liga a 3-a (fotbal masculin), Liga a 4-a (fotbal masculin), competiții de fotbal naționale și internaționale de fotbal feminin, tineret și juniori, se poate face la tariful minim de 1000 de euro pe eveniment.

Şi amatorii pot să joace pe Cluj Arena, contra unui tarif de 6.000 de lei pe oră. Închirierea arenei pentru evenimente culturale școlare, fără utilități, va putea fi făcută pentru suma de 7.000 de lei pe zi, în timp ce amatorii de petreceri vor putea închiria sala multifuncțională VIP la preţul de 2.000 lei pentru opt ore.

Cei care doresc să evite aglomeraţia din centru pot opta pentru parcarea subterană de la Cluj Arena pentru un tarif accesibil, în afara competiţiilor sportive, de 1 leu pe oră pe autoturism. Cei care vor să-şi facă un abonament de parcare pentru o lună vor plăti 60 de lei.

Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului propune păstrarea cuantumului taxelor la nivelul celor practicate în anul 2017 cu excepția taxelor pentru aplicarea HG. 834/1991 și anume taxa pentru avizarea documentaţiei şi emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru societăţi comerciale cu capital de stat care se majorează de la 82 lei la 100 lei și taxa pentru avizarea documentaţiei pentru societăţi comerciale cu capital de stat care se modifică de la 41 lei la 50 lei.

De asemenea, se propune instituirea unor taxe speciale pentru prestarea serviciilor de către Ghișeul Unic, compartiment nou înființat. Astfel, pentru obținerea avizelor de specialitate de către UAT-urile care au angajate persoane cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și al autorizării executării lucrărilor de construcții taxa în sumă de 50 de lei iar pentru UAT-urile care au încheiat convenții conform prevederilor din Legea 50/1991 taxa de 25 lei.

Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Cluj propune unele modificări pentru anul 2018 comparativ cu anul 2017. Acestea constau în abrogarea taxelor extrajudiciare conform Legii 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și în majorarea taxei privind furnizarea datelor din Registrul național de evidență a persoanelor pentru exploatare sistem informatic central.

Lista completă a taxelor şi tarifelor percepute de forul judeţean clujean poate fi consultată pe site-ul instituţiei, în anexele la proiectul de hotărâre.

Comenteaza