Clujul are bani pentru un Spital de Copii nou, dar nu are teren. Ministerul Sănătăţii nu dă fonduri

Clujul are bani pentru un Spital de Copii nou, dar nu are teren. Ministerul Sănătăţii nu dă fonduri
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat că există finanţare pentru construcţia clădirii unui Spital de Copii cu 700 de paturi la Cluj care să deservească întreaga regiune, dar încă nu s-a găsit varianta finală de teren pentru construcţie.

Alin Tişe a explicat în emisiunea ZIUA Live de pe pagina de Facebook ZIUA de CLUJ că este greu de găsit un teren adecvat în Cluj şi în imediata sa apropiere, pentru că trebuie să fie un teren compact în suprafaţă de 4 hectare.

Greu de găsit un teren compact de 4 hectare

"Suntem pe punctul de a găsi o locaţie potrivită pentru un nou Spital de Copii. Ştiţi prea bine am căutat anul acesta insistent teren, în zona centurii, în zona Apahida, pe de o parte, dar pe de altă parte şi în zona în care va urma Spitalul Regional de Urgenţă. Am dorit să facem acolo în aceste zone care sunt potrivite, fiecare în parte având avantaje şi dezavantaje. Importante este că avem nevoie de 4 hectare de teren. Nu am reuşit să obţinem de la nicio instituţie a statului acest teren, din păcate."(...)

„Încă nu avem o locaţie finală să zicem „asta e locaţia", dar avem trei locaţii bune, pe care le analizăm în aşa fel încât să alegem soluţia cea mai bună. Şi aici nu suntem singuri de capul nostru, încercăm să ne consultăm cu specialiştii, Direcţia de Sănătate Publică, Spitalul de Copii, conducerea Spitalului de Copii şi o echipă pe care noi am gândit-o şi cu care ne consultăm permanent, de la mai multe instituţii, pentru a găsi varianta cea mai bună. Locaţiile sunt în Cluj-Napoca, în zonele de ieşire, de extremităţi, a oraşului sau în zonele unde găsim aceste 4 hectare de teren compact. Pentru că dacă nu avem această suprafaţă, nu se poate realiza la numărul de paturi care ni-l solicită Spitalul de Copii, undeva în jur de 700 de paturi", a declarat Alin Tişe.

Secţii de spital răspândite prin oraş şi clădiri degradate şi revendicate

Preşedintele forului judeţean spune că această investiţie este urgentă, pentru că secţiile spitalului actual sunt răspândite în tot oraşul, unele clădiri sunt revendicate iar altele sunt într-un avansat grad de degradare.

„Este foarte important acest proiect. Clujenii trebuie să ştie că în acest moment Spitalul de Copii are peste 10 secţii, care funcţionează în mai multe locaţii din oraş. Dacă părinţii au o problemă de urgenţă cu un copil, se duc pe Moţilor, de acolo trebuie să meargă pe Pavlov, de acolo pe Câmpeni, pe Victor Babeş, în funcţie de ce problemă are cu copilul, trebuie să se mute de la o secţie la alta.

Dorinţa mea a fost să realizăm un Spital de Copii monobloc într-o singură locaţie, cred că ar fi o reuşită incredibilă a clujenilor, pentru că în România, în ultimii 25 de ani, nu s-a construit niciun spital de stat de la zero, numai spitale private.

Clădirea de pe strada Moţilor are un grad de uzură ridicat şi fiind şi revendicată, avem imposibilitatea de a face lucrări de modernizare, doar lucrări de igienizare. Multe secţii nu mai corespund din punct de vedere al igienei, din punct de vedere al condiţiilor cerute, de exemplu, de o sală de operaţie. Medicii spun că nu mai pot opera în anumite încăperi pentru că ele fiind glădiri vechi, doar igienizate, nu renovate în profunzime, există riscul unor bacterii, a unor astfel de probleme. Şi atunci de aici e şi dorinţa noastră de a face un spital şi pentru că clădirile de pe Moţilor sunt revendicate şi ne putem trezi peste un an, doi, fie cu nevoia unei chirii foarte mari fie cu nevoia de a pleca de acolo", a susţinut Alin Tişe.

Varianta exproprierii, luată în calcul de CJ Cluj

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj mai spune că se ia în calcul şi varianta exproprierii pentru obţinerea terenului.

„S-a modificat legislaţia anul acesta şi există posibilitatea ca şi pentru spital de copii sau pentru orice spital, să se realizeze o procedură de expropriere în regim de urgenţă, ceea ce înseamnî ca dacă noi mâine am găsi un teren potrivit, putem de îndată, la fel ca şi în situaţia autostrăzilor, de exemplu, putem să decidem imediat zona pe care vrem să o expropriem, putem expertiza terenul, putem intra de îndată pe pe acest teren, consemnăm sumele de bani din expertiză în contul proprietarilor şi ulterior dacă instanţa dă o sumă mai mare, noi ne vom conforma şi vom da o sumă mai mare. Avantajul este însă că vom putea intra imediat. Avem în plan şi asta, dacă nu reuşim să luăm de la o instituţie publică care are un teren potrivit, ne gândim şi la o expropriere de la o instituţie publică.

Vă dau doar un exemplu. Universitatea de Ştiinţe Agricole are foarte mult teren în diferite zone, sute de hectare, unele sunt pentru cercetare, unele sunt pentru alte destinaţii, ele pot fi o variantă de a expropria 4 hectare pentru Spitalul de Copii, considerând că spitalul, condiderân că Spitalul de Copii este la fel de important ca şi cercetarea, în opinia mea, chiar mai important", a arătat Alin Tişe.

Tişe aşteaptă bani şi de la Ministerul Sănătăţii. Ministerul se face că plouă

Tişe a mai afirmat că există finanţare pentru realizarea construcţiei, iar pentru dotări se poartă discuţii cu Ministerul Sănătăţii să cofinanţeze şi ei acest proiect.

„La o evaluare minimală, construcţia în sine nu va costa mai mult de 8 milioane de euro. Dotările celelalte, am discutat cu Ministerul Sănătăţii, sunt dispuşi să intre şi ei, în condiţiile în care acest spital va fi şi un spital universitar, un Spital Regional de Copii, de-a dreptul. Pentru că el nu va fi destinat doar copiilor clujenilor, cum se întâmplă şi astăzi. Deci Spitalul dacă îl vom face va deservi întreaga regiune.

Oraşul în sine are foarte puţine terenuri, primăria are şi ea probleme cu terenurile pentru proiectele sale. Există varianta de finanţare, inclusiv din creditul de 50 de milioane de euro pe care noi l-am luat şi din care am decis la un moment dat să facem doar drumuri, dar creditul este luat pentru investiţii, nu doar pentru drumuri şi atunci cu acordul finanţatorului, o parte din aceşti bani putem să-i ducem pentru investiţia în spital" , a conchis Alin Tişe, pe acest subiect.

Reamintim că un amendament al tuturor celor patru parlamentari de Cluj ai PNL cu privire la alocarea sumei de 225.000 mii lei pentru Construirea Spitalului Clinic de Urgenţă Monobloc pentru Copii în Cluj a fost respins în Comisiile de Sănătate ale Parlamentului în această săptămână de majoritatea PSD-ALDE, odată cu toate ce 1400 de amendamente respinse printr-o simplă ridicare de mână.

Comenteaza