UTCN a ştiut cum se câştigă licitaţia pentru stadion
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 22:23
- Administraţie
- Ascultă știrea
In studiul de fezabilitate privind organizarea licitaţiei pentru construcţia stadionului “Ion Moina”, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a propus, pentru execuţie şi proiectare, un preţ estimativ de 45 milioane de euro. Tot UTCN intră în licitaţie şi pentru execuţia stadionului, în asociere cu ACI. De această dată, preţul final propus este de numai 27,5 milioane de euro. Câţiva dintre concurenţi sunt de părere că UTCN nu ar fi “jucat” corect din acest punct de vedere. Mai mult, alţi participanţi spun că UTCN i-ar fi lăsat baltă chiar în pragul deschiderii licitaţiei.
Reprezentanţii a cel puţin două societăţi şi-au pus întrebarea cum a fost posibil ca oferta consorţiului ACI, UTCN, Transilvania Construcţii, Con-A Sibiu, Dico&Ţigănaş, Das Engineering şi Grup 4 Instalaţii să ajungă la numai 27,5 milioane de euro, adică sub 1.000 de euro pe scaun. “Dacă ar fi să luăm în calcul un preţ al pieţei, aşa cum se practică şi în afară, atunci cred că oferta Astaldi este aproape de realitate. însă oferta ACI este mult prea mică, nu înţeleg ce calcule şi-au făcut”, spune managerul general al societăţii Inter Sport, Lucian Mihuţ (asociată în consorţiul Concefa Sibiu).
S-a admis faptul că preţul Astaldi este destul de mare, având în vedere că suntem în România, totuşi, iar costurile materialelor au scăzut, fără a mai lua în calcul şi forţa de muncă, care este mult mai ieftină. “Cred că valoarea ACI este mult prea mică, iar cea depusă de Astaldi, mult prea mare faţă de ceea ce se întâmplă pe piaţa noastră. Dar realitatea o va stabili, până la urmă, comisia de licitaţie care va analiza oferta tehnică”, e de părere directorul sucursalei Cluj a Concefa, Claudiu Cioncan (consorţiul Concefa s-a clasat pe locul al doilea din punct de vedere al ofertelor financiare, imediat după ACI – n. red.).
Prorectorul UTCN, Mircea Petrina, nu a dorit să explice diferenţa dintre cele 45 de milioane estimate ca valoare necesară a investiţiei în studiul de fezabilitate pe care l-a elaborat universitatea şi propunerea concretă cu care s-a prezentat ieri în licitaţie în asociere cu ACI. “Dacă aş justifica acum, nu aş face decât să prejudiciez procedura de licitaţie. Imediat ce se va încheia, voi explicat ceea ce este necesar”, spune Mircea Petrina.
In schimb, reprezentanţii ACI au acceptat să ofere amănunte. “Un studiu de fezabilitate nu este niciodată la acelaşi nivel cu preţul propus pentru un proiect, calculat în urma analizelor pe cantităţi, materiale şi utilaje negociate. Celelalte oferte au fost foarte aproape, cei de la Napoca au avut o ofertă foarte bună, cu toate că au în asociere şi o companie străină, ceea ce influenţează cheltuielile. Cei de la Concefa au avut o propunere apropiată de a noastră. M-au surprins plăcut colegii clujeni, ce au oferit un preţ foarte bun, deşi ei nu au tehnologiile noastre. Practic, de la proiectare la execuţie, noi putem asigura totul în cadrul grupului nostru de firme”, e de părere Ioan Aşchilean, preşedinte al ACI şi, totodată, preşedinte al consorţiului.
El a mai menţionat că politica hotărâtă de Consiliul de Administraţie al firmei, având în vedere şi situaţia dificilă din piaţa construcţiilor, este de a reduce din pretenţiile de profit. “Am renunţat aproape de tot la beneficiu, pe care l-am calculat în cazul acestui proiect la 3%, în condiţiile în care de obicei mergeam pe 5-6%. E o lucrare mare, de interes, nu se fac în fiecare an stadioane, e o lucrare de care ne dorim şi noi să ne legăm numele”, a mai spus Aşchilean.
Şi cel de-al doilea consorţiu clujean, Construcţii Napoca, ASA Cons, Hidroconstrucţia, Modern Bau, Panpetrol, TCI, OHL şi Tiab, pune sub semnul întrebării viabilitatea unui preţ atât de mic precum cel oferit ACI. “Ceea ce ni se pare de constatat este valoarea foarte mică oferită de consorţiul care a ocupat primul loc. Media ofertelor este undeva la 35 milioane de euro, noi am oferit 33. Cred că preţul lor (27,5 milioane de euro – n.red.) este mult sub valoarea la care se poate executa o asemenea lucrare. Dacă ei pot să facă un stadion frumos şi de calitate la această valoare, eu îi felicit. însă, dacă valoarea va creşte pe parcurs, înseamnă că ceea ce s-a întâmplat nu este o treabă corectă şi că s-a sublicitat”, a atras atenţia directorul TCI Contractor General, Dorin Oltean.
Spaniolii de la OHL au fost cooptaţi în consorţiul clujean datorită experienţei lor în execuţia de stadioane, spun reprezentanţii consorţiului. Aceştia au în portofoliu lucrări la arenele din Barcelona şi Valencia. “S-a putut vedea care sunt pretenţiile firmelor din occident – la limita superioară de 48 de milioane de euro – şi pretenţiile celor locale, prin primii clasaţi. în diferenţa de cost există şi diferenţă de calitate, nu cred că este vorba exclusiv de profitul urmărit de companiile străine”, a comentat preşedintele Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu. “Au fost oferte foarte variate, am văzut că unii au venit cu un preţ chiar peste estimarea de 45 de milioane de euro (consorţiul Astaldi – Max Bogl – Bog’Art). Noi aşteptăm, deocamdată, să vedem câţi se califică după studierea ofertelor. Unele dintre oferte nu mi se par reale”, a declarat Adrian Bîla, coordonator de proiect pentru MBS Group.
Sursele ZIUA de CLUJ au declarat că reprezentanţii Astaldi au depăşit preţul iniţial estimat în anunţul de licitaţie, conform costurilor de afară. în cazul stadionului “Lia Manoliu”, de pildă, pentru care a câştigat contractul de execuţie, a oferit un preţ de 2.000 de euro pe scaun. La Cluj, oferta Astaldi era de numai 1.600 de euro/scaun, iar reprezentanţii societăţii apreciază că acesta ar fi preţul real al pieţei. Mai mult, preşedintele comisiei de licitaţie, Radu Bica, a ţinut să precizeze că, deşi în anunţ s-a estimat valoarea maximă pentru proiectul “Moina”, în caietul de licitaţie această informaţie nu se regăsea.


