Bani pentru trei noi parcuri la Cluj
- Scris de Luminita Silea
- 17 Oct 2010, 23:00
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că la nivel naţional primăriile au depus 1.043 de proiecte pentru înfiinţarea de parcuri. Clujul vrea trei.
Cele trei proiecte depuse de Primăria Cluj-Napoca pentru înfiinţarea sectoarelor Coline, Poieni şi Codri, toate în pădurea Hoia, au şanse să primească finanţare până la finalul anului. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat cu ocazia vizitei efectuate la Cluj în 8 octombrie că există bani şi că în maximum două săptămâni vor fi anunţate proiectele de noi parcuri care vor fi finanţate în 2010 din fondul de mediu.
“Am găsit aceste proiecte prin care se propunea înfiinţarea de noi parcuri. Erau uitate prin minister. În total, sunt 1.043 de proiecte care zăceau în patru dulapuri. S-a început analizarea dosarelor. Suntem în faza finală. În aproximativ două săptămâni se va şti exact ce probleme au aceste dosare, dar şi care proiecte vor fi finanţate”, a declarat ministrul Laszlo Borbely pentru ZIUA de CLUJ. Chiar dacă a evitat să nominalizeze suma disponibilă anul acesta pentru finanţarea proiectelor pentru înfiinţarea de parcuri, ministrul a menţionat că în fondul de mediu sunt bani suficienţi. “Ştiu că de la Cluj s-au trimis trei proiecte. Sunt şanse ca acestea să fie finanţate până la sfârşitul anului”, a afirmat Borbely.
Viceprimarul Laszlo Attila a precizat că, după discuţiile avute cu ministrul, colegii de la Spaţii verzi din primărie au transmis săptămâna trecută completări ale documentaţiei prin care se solicită bani de la minister pentru înfiinţarea a trei parcuri în zona pădurii Hoia. “Au fost chestiuni minore, unele acte trebuiau în original şi se trimiseseră copii. Acum, documentaţia este în regulă, aşteptăm să se încheie faza finală de evaluare”, a declarat Laszlo.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat în septembrie anul trecut trei proiecte ce vizează înfiinţarea Parcului Hoia, pădure ce va fi împărţită în trei sectoare: Coline, Poieni şi Codri. În total, municipalitatea şi-a anunţat intenţia să acceseze şase milioane de lei, bani cu care pădurea Hoia ar urma să fie transformată într-un parc îngrădit, divizat în trei sectoare: Coline, Poieni şi Codri. La acţiunea de ecologizare a pădurii Hoia din această toamnă, la care a participat şi Sorin Apostu, edilul a explicat că proiectul de înfiinţare a trei parcuri în pădurea Hoia vizează amenajarea unor alei, pe traseul natural, fără a se tăia arbori, a unor trasee pentru biciclete, montarea de bănci, de coşuri de gunoi, dar şi implementarea unui sistem de iluminat.
14,2 hectare de parcuri
Parcul Coline urmează să aibă o suprafaţă de 4,4 hectare, Poieni - 4,6 hectare, iar Codri - 5,2 hectare, potrivit datelor comunicate de municipalitate.

Comenteaza