A dat în gropi cu maşina, iar municipalitatea e bună de plată
- Scris de Luminita Silea
- 11 Aug 2011, 23:46
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primăria va plăti din buzunarul public 16.400 de lei unei clujence care şi-a avariat maşina pe o stradă unde se efectuau lucrări nesemnalizate. Primarul de Cluj- Napoca, Sorin Apostu, a declarat că vina o poartă Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) şi subcontractorii acesteia care lucrau la linia de tramvai fără să marcheze şantierul. Edilul a promis că banii se vor imputa RATUC şi vor trebui recuperaţi de la executanţii lucrării. În schimb, oficialii RATUC spun că primăria este cea care administrează drumul public şi că aceasta trebuie să recupereze prejudiciul.
Consilierii locali au aprobat la şedinţa de miercuri un proiect de hotărâre privind plata de la bugetul oraşului a peste 16.400 de lei către Ioana Tripon, o femeie care şi-a avariat maşina pe Splaiul Independenţei în iunie 2007, pe o porţiune unde se executau lucrări nesemnalizate şi a câştigat procesul intentat municipalităţii clujene. Potrivit sentinţei, Tripon, aflată la volanul unui autoturism Ford Mondeo, a derapat pe Splaiul Independenţei, imediat după intersecţia cu G. Coşbuc şi s-a izbit de un stâlp de electricitate şi de gardul parcului central, tocmai pentru că drumul era în lucru şi nesemnalizat. Mai mult, aceasta face referire la faptul că Regia Autonomă de Transport Urban Călători, care executa lucrări pe Splaiul Independenţei la linia de tramvai, nu a putut face dovada că subcontractorul - societatea Diferit - a semnalizat corespunzător artera în momentul în care au lucrat la reabilitarea tronsonului.
Primarul Sorin Apostu a declarat că este vorba despre o sentinţă definitivă care trebuie pusă în aplicare, conform legii, chiar dacă nu primăria este cea responsabilă pentru nesemnalizarea lucrărilor executate pe Splaiul Independenţei. "Regia Autonomă a Domeniului Public este cea care a lucrat cu un subcontractor care nu a semnalizat lucrările. Ei sunt cei care trebuie să recupereze prejudiciul plătit de la bugetul local conform sentinţei, de la constructori. Degeaba suntem noi arătaţi cu degetul pentru lucruri de care nu suntem responsabili", a subliniat edilul Sorin Apostu. Acesta a adăugat că primăria va avea grijă ca suma de peste 16.400 de lei să fie recuperată, pentru ca bugetul local să nu fie prejudiciat.
Consilierul Steluţa Cătăniciu atrăgea atenţia la şedinţa forului local de miercuri că municipalitatea ar fi trebuit să fie mult mai bine informată de către regia din subordinea Consiliului Local şi să-şi pregătească mult mai bine apărarea în proces, în aşa fel încât să nu mai piardă în instanţă şi, în plus, să plătească bani de la bugetul local ca despăgubiri, când aceste fonduri s-ar putea direcţiona către proiecte importante ale oraşului.
În schimb, Liviu Neag, directorul RATUC, spune că nu cunoaşte cazul clujencei care a câştigat despăgubiri de la bugetul local pentru că şi-a avariat autoturismul din cauza lucrărilor efectuate de regie pe Splaiul Independenţei. "Noi nu am avut astfel de procese. Încercări ale oamenilor au mai fost. Doar au vrut să ne şmecherească. Problema este că, atunci când îţi strici maşina din cauza gropilor de pe şinele de tramvai sau eşti implicat într-un accident, trebuie să vină poliţia la faţa locului să constate. Nu poţi cu mici şmechereli să vii să ceri despăgubiri", a declarat Neag. Oficialul RATUC a afirmat că primăria este cea care administrează drumurile publice şi că aceasta trebuie să ceară recuperarea prejudiciului. "Averea este, în fond, a oraşului. Dacă constructorii trebuiau să asigure semnalizarea şi nu au făcut-o, trebuie să suporte consecinţele, iar primăria să le ceară acoperirea prejudiciului. Nouă nu ne-a cerut nimeni să ne îndreptăm împotriva celor de la Diferit, societatea care a lucrat la reparaţii la linia de tramvai. Dacă ne cere, desigur, o să ne întoarceam împotriva celor de la Diferit", a menţionat Neag.
Reprezentanţii Diferit nu au putut fi contactaţi ieri pentru a oferi un punct de vedere cu privire la situaţia lucrărilor de pe Splaiul Independenţei, executate în cadrul acordului-cadru din 2007 încheiat cu RATUC Cluj.