Clujul se leagă la “centura suspinelor”
- Scris de Luminita Silea
- 24 Aug 2011, 23:52
- Administraţie
- Ascultă știrea

Cluj-Napoca se va conecta la centură prin Calea Borhanciului, iar pe această porţiune se va circula bine după ce va demara programul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru asfaltarea drumurilor de interes local. Municipalitatea clujeană va asfalta 3,2 km după ce MDRT va demara licitaţia, a explicat viceprimarul Radu Moisin. Restul porţiunii de 1 km va fi reparată de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj după finalizarea centurii.
Locuitorii din satul Gheorgheni cer Primăriei Cluj-Napoca să rezolve situaţia în care se află drumul dintre Cluj-Napoca şi satul Gheorgheni - Calea Borhanciului, precum şi accesul de aici spre ocolitoarea Vâlcele-Apahida. "Pentru primii 3 km din strada Borhanci ştim foarte bine care este situaţia - vezi reclamaţiile şi de pe Oaşului. Până la centură mai sunt 1,5 km, drum care ţine tot de Primăria Cluj-Napoca. Cu stupoare am aflat de la domnul primar, într-o emisiune televizată, că nu se are în vedere asfaltarea acestui tronson pentru a nu se încuraja folosirea străzii ca legătură între Cluj şi centura. Nu comentez argumentul total inedit «Nu asfaltăm ca nu cumva să se circule pe drum», dar aş vrea să ne ajutaţi măcar cu câteva basculante de piatră şi cu o îndreptare a drumului cu o lamă. Pentru noi, cei din satul Gheorgheni, acest drum făcut zilnic este un adevărat coşmar", a atras atenţia Răzvan Trif, pe site-ul domnuleprimar.ro. Alţi cetăţeni deplâng starea proastă în care se află artera Colonia Borhanci, motiv pentru care transportul public către Gheorgheni se derulează greu şi cer asfaltarea întregii porţiuni de drum între Cluj-Napoca şi sat ca să circule în condiţii decente.
Moisin a declarat că primăria va asfalta 3,2 km de drum (Colonia Borhanci), porţiunea de drum de pe teritoriul administrativ al municipiului. "Această porţiune este prinsă în programul MDRT alături de alte trei artere din oraş, două din Făget şi str. Oaşului. Pentru ultima primim non-stop reclamaţii de la cetăţeni asupra stării proaste a drumului. La prima licitaţie, derulată în august de MDRT pentru lotul de drumuri din Cluj şi Alba, nu s-a prezentat nimeni. Procedura s-a reluat şi are ca termen finele lunii septembrie. Sperăm ca de această dată să se prezinte ofertanţi. Nu îmi explic de ce firmele se plâng de lipsa lucrărilor, iar când se organizează licitaţii nu se prezintă niciuna. Este adevărat că licitaţia implică lucrări pe credit furnizor, dar sistemul a mai fost practicat şi în cazul altor obiective, aşa că e peste puterea mea de înţelegere de ce nimeni nu vrea să lucreze la reparaţiile drumurilor din programul MDRT", a afirmat acesta. Moisin speră ca la procedura din toamnă să se atribuie contractul. "În aceste condiţii putem racorda municipiul la centura Vâlcele-Apahida. Pentru porţiunea dintre Colonia Borhanci şi centură vom colabora cu CJ pentru a se repara. În prezent, drumul nu este unul ideal pentru a se circula înspre şi dinspre centură, dar după ce va fi astfaltat, este o legătură bună", apreciază viceprimarul.
Mircea Avram, şeful Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul CJ, a explicat că porţiunea de peste 1 km dintre Colonia Borhanci şi centura Vâlcele-Apahida ţine de Drumurile Judeţene. "Nu am asfaltat această porţiune pentru că era folosită de constructorii de la Pizzarotti. Se circula cu camioane de mare tonaj şi nu avea nici un sens să o asfaltăm înainte de a se termina centura. Noi am asfaltat acum doi ani restul drumului către satul Gheorgheni şi avem o garanţie de patru ani pe lucrări. În momentul în care şi primăria se va apuca să asfalteze Calea Borhanciului şi se va finaliza centura, ne vom apuca şi noi de porţiunea de legătură", a explicat Avram. Oficialii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri au estimat că lucrările la centura Vâlcele-Apahida se vor încheia în 30 septembrie, dată la care varianta ocolitoare va fi circulabilă integral.
Drumurile din Cluj şi Alba, licitate la pachet
MDRT a relansat pentru 20 septembrie licitaţia pentru modernizarea
la pachet a drumurilor acceptate în programul "10.000 km" din judeţele Cluj şi Alba. Valoarea estimată a contractului este de 542 de milioane de lei. La prima strigare, programată în 17 august, nu s-a prezentat nici un ofertant.