Cum fac constructorii clujeni "împărţeala" pe şantierul polivalentei

Cum fac constructorii clujeni
Constructorii de la ACI spun că aşteaptă ca primăria să pună în aplicare deciziile Curţii de Apel, care a hotărât anularea rezultatului procedurii de achiziţie pentru lucrările la sala polivalentă.

În practică, "împărţeala" e simplă, potrivit constructorilor clujeni: CON-A primeşte banii pentru cât a construit, iar ACI şi asociaţii preiau şantierul şi vor fi plătiţi pentru lucrările rămase de executat, la preţurile propuse în oferta acestora.

Curtea de Apel Cluj a decis în urmă cu aproximativ o săptămână să menţină anularea rezultatului procedurii de atribuire în ceea ce priveşte contractul de proiectare şi execuţie a sălii polivalente. Pe de altă parte, contractul câştigat de compania sibiană CON-A rămâne valabil. "Trebuie reluată procedura de analizare a ofertelor, iar prin reluarea acesteia oferta CON-A va fi descalificată ca neeligibilă. Noi nici nu am cerut anularea contractului cu CON-A, noi am solicitat să se reia procedura de adjudecare. Sentinţa este foarte clară, aşteptăm ca aceasta să fie pusă în aplicare", a menţionat Ioan Aşchilean, preşedintele ACI Cluj. În urma licitaţiei organizate de Primăria municipiului şi câştigată de CON-A, oferta consorţiului condus de ACI Cluj s-a clasificat pe poziţia a treia, însă aceştia au contestat procedura, susţinând că preţurile propuse de competitori ar fi nerealiste.

În cazul în care ACI ar prelua şantierul de la stadiul lăsat de sibieni, constructorii vor executa lucrările care au mai rămas de făcut, iar plata se va face în funcţie de aceasta. "Lucrurile sunt foarte simple în practică: ce a construit CON-A se plăteşte către CON-A, iar pentru ce construim noi suntem plătiţi noi, la preţurile noastre, din ofertă", sintetizează Aşchilean. Acesta nu a avansat însă o sumă privind costurile lucrărilor ce au rămas de executat, calculul urmând să fie făcut după ce compania va fi informată în legătură cu stadiul fizic al şantierului sălii polivalente.

Pe de altă parte, oficialii primăriei şi reprezentanţii CON-A susţin că încă aşteaptă motivarea deciziei în scris. "SC CON-A SRL aşteaptă motivarea deciziei Curţii de Apel Cluj. După ce se va comunica oficial decizia de către Curtea de Apel Cluj, vom putea să ne pronunţăm în legătură cu ce vom face mai departe şi cum o vom pune în aplicare", au răspuns reprezentanţii CON-A solicitării ZIUA de CLUJ. "Din minuta şedinţei instanţei reiese că am câştigat. Până nu vedem motivarea nu putem lua nici o decizie privind repornirea lucrărilor la sala polivalentă", susţine primarul interimar Radu Moisin.

Amintim că judecătorii Curţii de Apel Cluj au admis în parte recursul CON-A la sentinţa Tribunalului Cluj prin care s-a anulat procedura licitaţiei în urma căreia firma sibiană a câştigat contractul de executare a lucrărilor la sala polivalentă din municipiu. Practic, contractul semnat între Primăria Cluj-Napoca şi CON-A rămâne valabil pentru că nici nu s-a cerut rezilierea lui. Sentinţa tribunalului a fost menţinută, în sensul că licitaţia se va relua din punctul în care ofertele rămân aceleaşi, acestea fiind considerate conforme caietului de sarcini.

"Admite recursul declarat de reclamanta SC ACI Cluj SA, în calitate de lider al asocierii formate din ACI Cluj SA, G4I, TIMC SA, BC SRL, DEG SRL, împotriva încheierii civile nr. 598/CC/20.04.2012, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 9064/117/2010*, pe care o modifică, în sensul că admite cererea de îndreptare a erorii materiale, în sensul că în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 3108/22.03.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj se va elimina menţiunea privind «desfiinţarea măsurii de respingere ca neconformă a ofertei reclamantei»", se arată în minuta sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj la recursul formulat de CON-A.

Tot în dispozitivul sentinţei se arată că procedura de reanalizare şi reevaluare a ofertelor, printre care se află şi cea a companiei clujene ACI, va fi reluată. ACI Cluj a cerut în instanţă anularea licitaţiei organizate de primărie şi a câştigat procesul la tribunal, lucrările la sala polivalentă fiind ulterior suspendate, situaţie care este valabilă şi în prezent. Tribunalul Cluj a anulat licitaţia câştigată de CON-A la începutul acestui an, când lucrările erau realizate în proporţie de aproximativ 60%.

Kristina REŞTEA, Luminiţa SILEA
kristinarestea@ziuadecj.ro, luminitasilea@ziuadecj.ro

 

Comenteaza