News alert 2 milioane de euro pentru drumurile din Baciu. Încep lucrările la minicentura spre Cluj

2 milioane de euro pentru drumurile din Baciu. Încep lucrările la minicentura spre Cluj
| Foto: Primăria Cluj

Primăria Baciu a semnat contractele pentru executarea lucrărilor de modernizare a două drumuri importante din comuna clujeană. Costurile se ridică la suma de 2 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană (UE), iar durata de execuţie este de un an.

8,14 km de drum agricol şi ieşire alternativă la drumul naţional

"În cazul primului contract de lucrări este vorba de modernizarea unui drum extravilan de 8,14 km. Costul acestei modernizări este de 1 milion de euro, finanțare nerambursabilă obținută de Primăria Baciu de la UE. Timpul de execuție a lucrării este de un an", a declarat edilul comunei Baciu, Ioan Florin Mureşan.

Lucrările la modernizarea a 8,14 km de drum agricol în comună - dintre care un tronson de 3,8 km va fi folosit ca o alternativă de ieşire la drumul naţional extrem de aglomerat - vor fi executate de firma clujeană AGM Group. Traseul acestui drum va fi str. Jupiter - str. Neptun - str. Bisericii Ortodoxe și str. Valea Seacă.

“În cadrul proiectului este cuprins un drum de legătură între strada Cometei și Valea Seacă prin zona Iertaș. Avem în vedere modernizarea din fonduri proprii a drumului de la Strada Cometei – până la intersecția străzilor Neptun cu Jupiter.

Acest drum va fi o variantă care va lega Cartierul Nou de Strada Valea seacă pe 3,74 km și va putea prelua traficul de pe străzile Neptun, Cometei, Privighetorii, Castanilor și Aluniș. 3,2 km vor fi modernizați prin fonduri PNDR din proiectul menționat, iar 0,54 km, din fonduri proprii.

Se are în vedere și racordarea rețelei existente de străzi cu acest drum respectiv străzile Neptun, Cometei, Privighetorii, Castanilor și Aluniș prin modernizarea porțiunilor neasfaltate”, se arată pe site-ul Primăriei Baciu.

Ziduri de sprijin pe Castanilor și Planetelor

Cel de-al doilea contract de lucrări are ca obiectiv modernizarea unui traseu intravilan de 7,2 km. "Proiectul vizează şi refacerea sau consolidarea malurilor și amenajarea unor ziduri de sprijin pe străzile Castanilor și Planetelor. Această complexă lucrare de modernizare va costa tot 1 milion de euro, bani alocaţi din fonduri europene. Lucrărie au ca termen de execuţie tot un an de zile", a mai spus Mureşan.

3 săptămâni până la startul lucrărilor

Cele două firme care au câștigat licitațiile au trecut la organizarea de șantier, urmând ca în maxim trei săptămâni să înceapă lucrările. "Primăria Baciu a emis autorizațiile de construire pentru cele două lucrări, banii sunt în contul nostru de la trezorerie, noi nu mai avem alte obligații și proceduri de îndeplinit pentru începerea lucrărilor", a conchis primarul localităţii clujene.

Comenteaza