27 de milioane de lei pentru stabilizarea versantului nordic al dealului Hoia

27 de milioane de lei pentru stabilizarea  versantului nordic al dealului Hoia

Consiliul Județean (CJ) Cluj va semna în perioada următoare contractul de achiziție publică pentru lucrări de stabilizare a versantului nordic al dealului Hoia în vederea implementării proiectului de dezvoltare a Parcului Industrial Tetarom I: edificare de clădiri, extindere și modernizare  a infrastructurii.

,,Importanța semnării acestui contract și, respectiv, a începerii lucrărilor de stabilizare e dată de faptul că, în acest fel, vom avea o dată certă a finalizării implementării proiectului european. Desigur, va urma darea în folosință a imobilelor și facilităților create prin intermediul proiectului, efectul fiind unul pozitiv, de stimulare a dezvoltării economice”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Semnarea contractului a devenit posibilă ca urmare a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de către compania Kranz Eurocenter. În acest context, lucrările vor fi realizate de către Hidroconstrucția Cluj, câștigătoarea licitației.

Valoarea lucrărilor ce vor fi realizate de către societatea câștigătoare în vederea stabilizării versantului nordic al Dealului Hoia este de 26,8 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, aceasta constituind oferta cu prețul cel mai scăzut dintre cele zece depuse în cadrul licitației publice.

Oferta declarată câștigătoare este mai redusă comparativ cu valoarea estimată inițial, de 35,8 milioane. Vor fi, astfel, executate în baza contractului, lucrări ce vor consta în principal în realizarea unui zid de sprijin pe trei rânduri din piloți forați din beton armat și a unui dren de mare adâncime.

Anterior, în prima etapă a stabilizării alunecărilor de teren, în conformitate cu soluțiile tehnice propuse de proiectant, s-au efectuat lucrări de taluzare a versantului, șanțuri drenate și rigole pentru a capta apa și a o conduce la debușee sigure.

Obiectivul general al proiectului de extindere a Tetarom I, proiect a cărui cofinanțare nerambursabilă a fost asigurată în proporție de 50% prin Fondul European de Dezvoltare Regională, îl constituie creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca.

Prin dezvoltarea şi extinderea Tetarom I, CJ îşi propune să vină atât în sprijinul dezvoltării activităţii economice a întreprinderilor mici și mijlocii autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune.

În prezent, Tetarom I se întinde pe 320.000 mp și are un grad de ocupare de 100%, deservind 75 de clienți. Valoarea investițiilor deja atrase este de 60 de milioane de euro, iar numărul locurilor de muncă nou create aici, de 2.500.

 

Comenteaza