29 de milioane de lei pentru modernizarea unui drum de munte din Cluj. Au demarat lucrările

29 de milioane de lei pentru modernizarea unui drum de munte din Cluj. Au demarat lucrările

Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de reabilitare și modernizare a 44,26 de kilometri de drum de munte.

Este vorba despre drumului județean Gilău – Someșul Rece – Mărișel – DN 1R.

„Reabilitarea și modernizarea în profunzime, de la fundație și până la cele două straturi de asfalt, a acestui drum județean din zona de munte ce a avut de suferit de-a lungul timpului din cauza calamităților și a condițiilor de relief are o importanță strategică întrucât acesta traversează o mare parte a Munților Apuseni, o zonă extrem de atractivă nu numai din punct de vedere turistic, ci și din punct de vedere istoric, economic și social.”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

De o mare complexitate, lucrările de reabilitare și modernizare presupun intervenția pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundaţia drumului, în zonele unde acest lucru se impune, şi până la așternerea a două straturi de asfalt, respectiv binder și strat de uzură. De asemenea, proiectul prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole și podețe, racordări la drumurile laterale, proiectul urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.

Lucrările au demarat prin executarea de casete pentru lărgirea căii de rulare existente la 6 metri şi, respectiv, la mai mult de 6 metri în curbe, cu repoziționarea axului drumului.

Reamintim în acest context faptul că drumul județean DJ 107P (DN 1) Gilău – Someşul Rece – Mărişel – DN 1R este inclus în Programul de investiţii pentru anul 2018 privind lucrările de reabilitare și modernizare a drumurilor judeţene, lucrările fiind finanţate din creditul de 50.000.000 de euro angajat în acest scop de Consiliul Judeţean Cluj.

Lucrările sunt executate de Asocierea SC Kiat Group Construct SRL – SC Tehnic Asist SRL – SC Damar Consult SRL, bugetul alocat investiței fiind de 28.721.214,44 lei (fără TVA).

 

Comenteaza