34 de trasee de transport scoase la licitaţie

34 de trasee de transport scoase la licitaţie
CJ Cluj a scos la licitaţie traseele rămase neatribuite din programul de transport de persoane judeţean.

Luni au început procedurile pentru atribuirea a 34 de trasee din programul judeţean de transport de persoane. Aşa cum se ştie, cursele judeţene sunt asigurate de operatori privaţi, care se luptă pentru trasee în şedinţe de atribuire electronică. Se iau în calcul vechimea pe respectivul traseu şi date tehnice ale maşinilor, care ţin de uzură şi grad de confort.

La Cluj, ultimul program de transport, care conţine 177 de trasee, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014 şi este valabil până în 2019. Acesta a fost aprobat în 23 decembrie 2013.

"Trimestrial mai organizăm licitaţii pentru traseele care nu au fost atribuite, unde s-au retras licenţe sau am avut renunţări. Pe unele nu s-a circulat de la începutul lui 2014. Probabil că nici numărul de călători nu e foarte mare", a spus Octavian David, consilierul Autorităţii de transport a CJ.

Consiliul judeţean a demarat procedurile pentru atribuiri pe aceste 34 de relaţii. Vorbim de curse de la Cluj-Napoca spre diverse sate şi comune, cum sunt Recea Cristur sau Sărata, de trasee care au capăt de linie la Aghireşu, Dej, Gherla şi Turda. Cele mai multe, 20 dintre acestea, leagă însă Huedinul de diverse localităţi, inclusiv de Cluj-Napoca; de altfel, cursa de Cluj este şi cea mai lungă, 73 de kilometri, pentru că traseul trece prin Aghireşu.

Numele companiilor care vor efectua curse pe fiecare dintre trasee va fi cunoscut după şedinţa din 9 martie a Agenţiei pentru Agenda Digitală a României (AADR) - sistemul informatic de atribuire electronică în transporturi. De luni până joi se vor introduce datele privind traseele în aplicaţia AADR, între 21 şi 26 februarie se vor depune solicitările transportatorilor, în format electronic (între orele 9 şi 16), apoi urmează o perioadă legală de zece zile înaintea şedinţei de atribuire.

Comenteaza