A câştigat concursul pentru amenajarea Someşului, acum e în juriu pentru revitalizarea Parcului Feroviarilor

A câştigat concursul pentru amenajarea Someşului, acum e în juriu pentru revitalizarea Parcului Feroviarilor
| Foto: Parcul Feroviarilor

Câştigătorii concursului de soluţii privind revitalizarea Parcului Feroviarilor, al doilea parc public din Cluj-Napoca (5,4 ha), vor fi anunţaţi la finele lunii mai 2018.

Din juriu face parte un specialist (José Mayoral Moratilla) al casei de arhitectură Practica (Spania) care a câştigat concursul de soluţii pentru amenajarea Someşului în Cluj-Napoca.

Moratilla este arhitect chilian, profesor la Universitatea Catolică din Chile şi la Academia de Artă din San Francisco (SUA). Este unul din fondatorii casei de arhitectură spaniole Practica şi, recent, curatorul Bienalei de Arhitectură din Chile. Şcolit în Spania şi Olanda, Moratilla are şi un master în arhitectură la Harvard. Lucrările sale au fost expuse la Muzeul de Artă Modernă din New York - MoMa (2015).

Din juriul concursului de soluţii organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor (OAR) mai fac parte arhitecţii Ligia Subțirică (fost arhitect-şef al municipalității clujene), Vlad Gaivoronschi, Elisabeta Dobrescu, Cristian Borcan. 

Conform temei de concurs, concurenții sunt invitați sa conceapă o soluție de proiectare care să se adapteze la cursul râului Someș, să interacționeze cu străzile adiacente, comunitatea locală existentă și viitoare, cu Piața Gării și, în același timp, să ofere întreaga complexitate vizuala și peisageră intrinsecă a unui parc contemporan.

Printre funcțiunile parcului obligatorii vor fi: cinematograf/ teatru în aer liber; spațiu amenajat pentru workshop-uri/ prezentări; expoziții de artă, sculptură/instalații, permanente și temporare; zonă de loisir și relaxare pe malul Someșului, cu multiple accese la oglinda de apa și parcurgere a zonei de mal; zonă de plimbare/ promenadă; concerte în aer liber - zonă pentru scenă, fixă sau mobilă; spațiu comunitar; zonă de picnic; zonă de pescuit, activități acvatice/ contact apă, navigație ușoară, zonă pentru animale.

Primarul Clujului şi-ar dori un trenuleţ în Parcul Feroviarilor, cum era pe vremuri. "Îmi amintesc trenuleţul din Orăşelul Copiilor dinainte de 1990 şi îmi plăcea foarte mult. Să vedem însă propunerile şi ce vor spune specialiştii, avem un juriu foarte competent. El va alege cea mai bună soluţie pentru oraş. Eu aş recomanda un trenuleţ pe perioada iernii. Vom vedea dacă infrastructura permite, vremurile se schimbă".

Data limită de predare a proiectelor: 23 mai. Anunţul oficial al câştigătorilor: 29 mai. Mai multe detalii AICI.

Premiul I Contractul de proiectare cu valoare estimată la 555.450 lei (fără TVA)
Premiul II 35.000 lei
Premiul III 20.000 lei

Istoria Parcului Feroviarilor

Parcul Feroviarilor a fost atestat documentar în sec. al XIX-lea, aici având loc târgul de vite al oraşului. În anii ’60 a luat actualul nume şi a fost transformat în parc de distracţii pentru copii. La începutul anilor ’90 a fost dat în administrarea Sucursalei Regionale CFR Cluj. În 2006 a fost cedat prin concesiune, pe 25 de ani, omului de afaceri Arpad Paszkany, prin intermediul Clubului de Forbal CFR 1907, pe atunci CFR Ecomax.

Atunci, terenul a fost evaluat la doar 7,4 milioane de lei. Prin contract, clubul de fotbal se angaja să facă investiţii în valoare de 17,5 milioane de lei. Banii ar fi trebuit să fie cheltuiţi pentru construirea unei baze sportive, a unui hotel şi a unui parc de joacă pentru copii, deschis accesului public. Din aceste planuri, s-a concretizat doar un teren de fotbal, ecologiştii împiedicând continuarea lucrărilor, în 2011, pe motiv că se distrug arborii bătrâni ai parcului.

A urmat perioada de criză, iar anul trecut, Paszkany a anunţat că renunţă la investiţii. Terenul s-a întors, aşadar, la Căile Ferate Române. Pentru salvarea parcului şi reintroducerea acestuia în circuitul public al oraşului a luptat şi un grup civic, intitulat Federaţia Parcului Feroviarilor. Ecologiştii au înaintat către Regionala CFR un plan de preluare şi reactivare în toamna lui 2014. Pe 20 de ani.

Parcul Feroviarilor a ajuns în sfârșit în administrarea Primăriei Cluj-Napoca în vara lui 2017.

VEZI şi Spaniolii amenajează Someşul în Cluj. Ce elemente cheie au cucerit juriul FOTO/VIDEO

Planuri pentru Someş în 2018. Activităţi coordonate de Consiliul Râului + 2 mil. lei pentru studiu de fezabilitate

Comenteaza