A fost lansat site-ul dedicat noului Plan de Amenajare a Teritoriului Județului

A fost lansat site-ul dedicat noului Plan de Amenajare a Teritoriului Județului

În cadrul acordului de asistență tehnică încheiat cu Banca Mondială în vederea elaborării noului Plan de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ), Consiliul Județean (CJ) Cluj a anunțat lansarea site-ului dedicat, www.patjcluj.ro.

Adresat atât specialiștilor, cât și publicului larg, noul portal conține o serie de studii riguros documentate, care delimitează principalele direcții și priorități de dezvoltare a județului Cluj în plan teritorial, diagnostice ce stau la baza elaborării viitoarei Strategii de Dezvoltare Teritorială a Județului.

Acesta pune la dispoziția tuturor celor interesați expertiza unei echipe complexe formate din 40 de specialiști, respectiv 2.500 de pagini de analiză și 11 studii de fundamentare realizate în domenii precum planificare și dezvoltare teritorială, arhitectură, patrimoniu cultural, geografie, sociologie, economie, infrastructură, mediu. Site-ul curpinde și 350 de hărți specializate.

Fiind în stadiul de analiză și elaborare, CJ încurajează specialiștii și toate persoanele interesate să formuleze, în perioada următoare, propuneri de completare a proiectului noii strategii destinate dezvoltării teritoriale a Clujului, astfel încât, la finalul perioadei de implementare, județul să beneficieze de un PATJ solid și coerent.

Elaborarea noului PATJ reprezintă un demers unic în România, CJ Cluj fiind primul din țară care a recurs la expertiza BM, general recunoscută în domeniu. Acordul de asistență tehnică a fost încheiat în primăvara anului 2019, pe o durată de 25 de luni.

Comenteaza