Pas înainte! S-a semnat pentru drumul expres Cluj – Dej – Bistrița

Pas înainte! S-a semnat pentru drumul expres Cluj – Dej – Bistrița

Acordul de colaborare pentru drumul expres Cluj – Dej – Bistrița a fost semnat sâmbătă, la Bistrița.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a semnat sâmbătă, 12 februarie, la Bistrița, Acordul de colaborare între Consiliul Județean Cluj și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, respectiv municipiul Bistrița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), având ca obiect realizarea obiectivului de investiții „Drum Expres Cluj – Dej – Bistrița”.

Drumul expres Cluj – Dej – Bistrița este format din două sectoare de drum, respectiv drumul expres Dej – Bistrița, ca parte a aliniamentului „Autostrăzii Nordului” Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Vatra Dornei – Suceava, și sectorul independent de drum expres Cluj – Dej.

Conform C.N.A.I.R., într-o primă etapă va fi realizată proiectarea, constând în întocmirea studiului de fezabilitate, urmând ca, în cea de-a două etapă să fie realizat efectiv drumul expres, cu sprijinul celor două consilii județene partenere și al municipalității bistrițene.

„Semnarea acordului confirmă progresul acest proiect de mare infrastructură ce urmează a fi finanțat din fonduri europene. Viitorul drum expres va rezolva problemele stringente legate de traficul aglomerat de pe drumul european, inclusiv ambuteiajele și traficul de mare tonaj din zona Dejului”, a declarat Marius Mînzat, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Încheierea acordului de colaborare a fost aprobată de către plenul Consiliului Județean în data de 21 decembrie 2021. Potrivit acestuia, autoritățile  publice semnatare vor colabora în vederea susţinerii procesului de selecţie a modului de definire și conectare a aliniamentelor drumurilor expres Cluj – Dej și Dej – Bistrița. De asemenea, parteneriatul va oferi posibilitatea identificării și rezolvării constrângerilor de ordin juridic și administrativ care pot apărea și a emiterii cu celeritate a avizelor și certificatelor de urbanism necesare.

”Odată realizat, drumul va contribui la dezvoltarea întregii regiuni de nord a Transilvaniei, motiv pentru care vom acorda tot sprijinul necesar derulării acestei investiții de o importanță strategică pentru întreaga zonă”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza