Altar a primit finanţarea

Altar a primit finanţarea

Cu un vot împotrivă şi o abţinere, plenul Consiliului Local Cluj-Napoca a aprobat ieri sprijinul financiar acordat formaţiei clujene de muzică rock Altar pentru participarea la finala mondială WOA Metal Battle, din cadrul festivalului Wachen Open Air (Germania).

 

Suma se ridică la 7.800 de lei, din care 4.800 de lei sunt destinaţi transportului, iar 3.000 de lei, cazării. Singurul amendament propus şi adoptat se referea la retragerea lui Teo Peter jr. dintre iniţiatorii proiectului de hotărâre, dat fiind faptul că acesta este membru al trupei Altar şi, în acelaşi timp, consilier local.

Comenteaza