Aqua Park la doi paşi de Cluj, cu tobogane de 20 de metri şi fântâni subterane

Aqua Park la doi paşi de Cluj, cu tobogane de 20 de metri şi fântâni subterane
Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a oferit miercuri la Realitatea FM Cluj detalii despre noul Aqua Park care se va construi pe teritoriul comunei clujene.

„În urmă cu 3 ani de zile am început să muncim la aceste studii de fezabilitate în ceea ce priveşte amenajarea unui Aqua Park pe o suprafaţă de 6,6 hectare şi amenajarea lacului Chinteni. În momentul în care am avut gata studiile de fezabilitate le-am depus la Ministerul Turismului. În momentul de faţă avem un studiu de fezabilitate acceptat de Ministerul Turismului", a declarat miercuri Lucia Suciu, primarul comunei Chinteni, la Realitatea FM Cluj.

Primarul comunei clujene a oferit şi detalii despre viitorul loc de agrement, a cărui valoare este estimată, potrivit studiului de fezabilitate, la 20 de milioane de euro.

„Acest Aqua Park este foarte bine structurat, foarte bine gândit. Am cerut proiectanţilor să prevadă o zonă pentru parcări, sunt prevăzute peste 1000 de locuri de parcare pe zona respectivă. Acest Aqua Park se va construi într-o zonă de pantă. La bază avem zona pentru cei de vârste mici, pe urmă venim pentru persoanele de vârsta mea care nu mai au adrenalină la maxim, iar în partea de sus este doar pentru acei tineri care doresc să utilizeze toboganele care vor fi la peste 20 de metri înălţime. Valoarea totală a investiţiei, amenajarea lacului şi Aqua Parkul se ridică la 20 de milioane de euro. Aceasta este suma prevăzută în studiile de fezabilitate. Cu siguranţă, când vom avea licitaţiile publice încheiate, suma va fi mai mică. Partea financiară va fi alocată de la începutul anului viitor", a explicat edilul comunei din apropierea municipiului Cluj-Napoca.

Potrivit primarului din Chinteni, termenul de realizare a Aqua Parkului este de doi ani de zile de la momentul în care se dă ordin de începere a lucrărilor. Întrebată de jurnaliştii de la Realitatea FM dacă s-a inspirat de undeva în realizarea acestui Aqua Park, Lucia Suciu a răspuns: „Nu m-am inspirat de niciunde, nu doresc un şablon. Doresc un Aqua Park unic la nivelul Transilvaniei, la standarde europene. Din fiecare loc prin care am trecut şi dacă am văzut ceva care mi-a plăcut, am memorat şi am încercat să fie altceva la Chinteni. Încerc să vin cu nişte fântâni subterane prin care curge apă şi pe unde veţi putea trece cu nişte bărcuţe în cadrul Aqua Parkului. Sunt foarte multe chestiuni şi dacă vom reuşi să le implementăm, acest proiect va fi unic nu numai la nivelul Transilvaniei."

Primarul comunei Chinteni a arătat şi care vor fi paşii următori în edificarea investiţiei. „Paşii pe care-i urmez în momentul de faţă sunt obţinerea avizelor de la judeţul Cluj în baza studiului de fezabilitate, deplasarea mea la diverse comisii la Ministerul Turismului, care vor analiza aceste documente şi care pot veni cu îmbunătăţiri. Pe urmă, după aprobarea proiectelor de către minister, avem licitaţia publică care va fi de tipul următor - proiect tehnic şi execuţie pentru că acestea sunt prevederile legale, în baza studiului de fezabilitate", a spus Lucia Suciu.

Moderatorii emisiunii de la Realitatea FM Cluj au chestionat-o pe doamna primar şi cu privire la posibile surprize neplăcute care ar putea apărea legate de finanţarea proiectului.

„Nu cred că vom avea o surpriză din acest punct de vedere şi pot să vă spun cu toată sinceritatea că toate proiectele pe care le-am derulat până în momentul de faţă pentru care am avut finanţare au fost încheiate fără probleme. Există posibilitatea, am avut de exemplu pe unul dintre proiecte, o sistare pentru două luni, pentru două luni nu se întâmplă nimic", a replicat primarul Lucia Suciu.

 

 

 

Comenteaza