O casă a luat foc în comuna Chinteni. Intervin pompierii
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
În dimineața de joi, 12 martie, pompierii clujeni au anunțat o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Chinteni.
”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din comuna Chinteni.
Din primele date, incendiul s-a manifestat la acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați.
Astfel, echipajele lucrează pentru lichidarea flăcărilor, iar până acum nu există persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Au fost trimise la fața locului trei autospeciale de stingere, autoscara și o ambulanță SMURD”, a informat ISU Cluj joi dimineața.











