Asfaltare finalizată pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare

Asfaltare finalizată pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare
| Foto: Consiliul Judetean Cluj
Asfaltare finalizată pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare
Asfaltare finalizată pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare
Asfaltare finalizată pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare
Asfaltare finalizată pe drumul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare

Consiliul Județean (CJ) Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe drumul județean 161A, sectorul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare.

Acestea fac parte din programului anual de modernizare şi reabilitare a infrastructurii județene de transport. Proiectul de investiții a vizat asfaltarea în două straturi, respectiv binder și strat de uzură, a unui tronson cu o lungime de 7 km, cuprins între pozițiile kilometrice 22+610 și 29+800. 

„Importanța lucrărilor pe drumul județean 161A, implicit pe sectorul Iuriu de Câmpie – Ceanu Mare, este dată de faptul că acesta traversează aproape întreaga regiune de sud-est a județului, oferind reale oportunități de dezvoltare economico-socială, mai ales în zona comunei Cojocna, binecunoscută pentru lacurile și bazinele cu apă sărată folosite în scopuri terapeutice”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Anterior lucrărilor de asfaltare, au fost executate lucrări de reabilitare a fundaţiei drumului, în zonele afectate, prin refacerea dalelor de beton deteriorate, respectiv burduşiri, plombări şi așternerea unui strat de piatră în zonele unde situația a impus acest lucru. 

Proiectul mai prevede realizarea de acostamente, şanţuri şi podeţe, finalizarea investiției urmând să se realizeze prin execuţia de marcaje şi semnalizare rutieră. Bugetul alocat obiectivului este de 6,7 millioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată.

Comenteaza