Atenţie, aterizează investiţii! Situaţia din parcurile industriale ale judeţului

Atenţie, aterizează investiţii! Situaţia din parcurile industriale ale judeţului
Tetarom I

Extinderea parcului industrial Tetarom I este finalizată în proporţie de 97% şi există voci care asigură că în mai vor fi trei clădiri noi funcţionale. În Tetarom IV a apărut o propunere greu de refuzat.

Parcurile industriale Tetarom sunt locul de aterizare, în judeţul Cluj, a investitorilor, de care or fi ei: români sau străini. Sunt peste 16 ani de când a fost deschis primul astfel de parc, iar succesul său a făcut să apară al doilea şi al treilea. În acest moment, după o perioadă de stagnare, provocată de şocul Nokia şi de criza economică, există ambiţii de extindere.

Tetarom I, de pe versantul nordic al dealului Hoia, ar trebui să îşi inaugureze patru noi clădiri, realizate din fonduri europene, Tetarom IV, din Feleacu, este aşteptat să pornească de asemenea la drum şi urmează să se demareze lucrările la Tetarom V, în comuna Luna de Sus, lângă Câmpia Turzii. Toate parcurile industriale sunt administrate de Tetarom (Transilvania Echipamente şi Tehnologii Avansate) SA, societate aflată în subordinea Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

CJ şi-a făcut prima parte de treabă: a alocat bani

În legătură cu aceste proiecte există veşti bune şi veşti proaste. Cele bune sunt că reprezentanţii Consiliului Judeţean au alocat fonduri suficiente pentru ca lucrurile să meargă înainte. În bugetul pe 2018 se prevăd 17 milioane de lei pentru consolidarea terenului de la Tetarom I, afectat de alunecările de teren, 3,2 milioane pentru dezvoltarea în continuare a parcului, 600.000 de lei pentru dezvoltarea parcului Tetarom IV şi 23 de milioane pentru Tetarom V.

43,9

milioane de lei, aproape 10 milioane de euro, este suma pe care Consiliul Judeţean a alocat-o în 2018 parcurilor industriale.

Iată situaţia locurilor de muncă din parcurile Tetarom:
Tetarom I (Hoia) - 1.800 locuri de muncă
Tetarom II (Bd. Muncii) - 2.400
Tetarom III (Jucu) - 6.000
Tetarom IV (Feleacu) - 0
Tetarom V (Luna, lângă Câmpia Turzii) - 0

Tetarom I: speranţe pentru mai 2018, certitudini pentru martie 2019

De aici încep veştile mai puţin bune. Până la stabilizarea versantului nordic de pe dealul Hoia, patru clădiri deja ridicate stau nerecepţionate şi, evident, neutilizate, deşi există societăţi care ar dori să intre acolo. Cifrele spun că există cereri pentru 110% din capacitatea clădirii de birouri P+5 şi pentru peste 200% din capacitatea halelor. Trei dintre imobile sunt complet finalizate, iar la una dintre acestea, hala 2, mai este de lucru, întrucât şi drumul de incintă şi parcarea de acolo nu pot fi terminate din cauza alunecărilor de teren.

1.150

este cifra aproximativă a locurilor de muncă pe care le-ar crea deschiderea noilor imobile.

În fiecare dintre hale ar putea intra aproximativ 300 de angajaţi, în clădirea de birouri, circa 500, iar în clădirea administrativă, 50. Ca să fim şi mai exacţi, în clădirea administrativă ar urma să intre chiar angajaţii SC Tetarom SA, care însă vor elibera o altă clădire, mai veche, din apropiere de intrarea în Muzeul Satului.

97%

este stadiul fizic de finalizare a proiectul de extindere a parcului industrial Tetarom I.

Licitaţia pentru stabilizare este în faza finală: se evaluează chiar acum ofertele, iar marea speranţă este să nu apară contestaţii pentru ca lucrările să fie pornite cât mai curând. Există voci mai optimiste în CJ, care spun că cele trei clădiri vor fi recepţionate în luna mai, iar altele, mai pesimiste, cred că doar la toamnă se va putea vorbi despre o inaugurare. Cert este că şantierul trebuie închis obligatoriu până cel târziu în martie 2019.

Tetarom IV: Nu are drum şi utilităţi, dar are o ofertă greu de refuzat

Discuţia despre Tetarom IV este chiar mai complicată. Lucrările au fost oprite, iar constructorul, ACI, doreşte să se retragă, susţin surse din interiorul CJ. Urmează să se rezilieze contractul, iar banii alocaţi de deliberativul judeţean, 600.000 de lei, ajung pentru faza de reproiectare şi reavizare.

Săptămâna aceasta, SC Tetarom SA a avut şedinţă a Consiliului de Administraţie, în care, după îndelungi dezbateri, s-a luat decizia trimiterii unei propuneri scrise către conducerea CJ. În propunere se arată că Tetarom SA doreşte să îşi asume alegerea soluţiilor pentru continuarea proiectului. Decizia vine într-un moment de impas pentru CJ, care a comandat un studiu de oportunitate pentru a analiza dacă trebuie să continue proiectul sau să îl concesioneze către un operator privat.

Momentan, în Tetarom IV, care ocupă 72 de hectare în  Feleacu, s-a construit o clădire, care nu este însă finalizată. Nu există drum, ci doar discuţii cu DRDP, care a interzis noului parc industrial să aibă ieşire direct în centură; nu există nici utilităţi: Compania de Apă Someş şi-a asumat să aducă apa din satul Gheorgheni anul acesta, racordurile la reţeaua electrică trebuie negociate, iar compania de distribuţie a gazului a dat avize când pentru conductă supraterană, când pentru subterană.

Chiriile din parcurile industriale: 
3 euro/mp/lună+TVA - spații producție
5 euro/mp/lună+TVA - spații birouri
cesiuni teren - între 0,6 euro-2 euro/mp/an+TVA, în funcție de valoarea investiției și de numărul locurilor de muncă create.

În tot acest tablou cenuşiu, a apărut o veste roz: o importantă companie de logistică din Olanda a purtat discuţii cu reprezentanţii judeţului, anul trecut, la târgul Expo Real de la Munchen, şi s-a oferit să vină să termine proiectul. Probabil de aici şi ideea CJ de a găsi un investitor, respectiv suma destul de mică alocată proiectului. Aşa că haideţi, prieteni olandezi şi rezolvaţi problema, că noi ne pierdem în detalii!

Clienţii parcurilor Tetarom:

Tetarom I:  Energobit, Banca Transilvania, Agressione, Novis Plaza, EGH, GMG Logistic, Hunnebeck, Impress, Netrom, Tuboni, Heisterkamp, Intermarz, Ambo,  Krisia West, RCC Consult, Electroglobal, Suprem Office, Aluterm și alții.

Tetarom II:  Emerson

 Tetarom III: De ’Longhi, Bosch, Karl Heinz Dietrich, ES Elektro România, Impro, Transilvania Construcții, Castolin Logistic, Il Caffe, Star Storage, LS International, Imperial Development, Contrast, etc.

Comenteaza