Au găsit unde să ducă gunoiul Clujului

Au găsit unde să ducă gunoiul Clujului
O nouă groapă de deşeuri s-ar putea realiza pe locaţia pe care se construişte în prezent depozitul ecologic: instanţa poate dispune oricând încetarea depozitării acestora în groapa de la Pata Rât.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Bogdan Costea, a arătat că pe 4 ha ar putea fi deschisă o nouă rampă, care să asigure depozitarea gunoiului menajer din tot judeţul. Pe moment autorităţile locale şi judeţene nu au posibilitatea să asigure o alternativă ecologică pentru deşeuri, deşi instanţa poate dispune sistarea depozitării la Pata Rât. Există riscul ca municipiul şi judeţul să rămână cu gunoiul în stradă, dat fiind faptul că au fost închise şi celelalte rampe din judeţ. Pe locaţia pe care se construieşte acum depozitul ecologic, s-ar putea amenaja o rampă temporară, apreciază operatorul de salubritate Brantner-Veres.

Indiferent cum va proceda administraţia judeţeană, va trebui să plătească înzecit pentru a se achita de sarcina închiderii şi ecologizării actualelor rampe neconforme din judeţ. "Fie că vorbim de ceea ce s-a depozitat în plus până acum la rampa de la Pata Rât sau că ar urma să se realizeze o a doua platformă, Consiliul Judeţean tot va trebui să plătească în plus. Din păcate, alte soluţii nu prea există", a explicat reprezentantul Brantner-Veres, Eugen Vereş.

Acesta consideră că mai bine ar fi să i se permită să depoziteze deşeurile la Pata Rât, pentru că măcar astfel s-ar evita contaminarea unui alt teren. "Decât să mai amenajezi o platformă de deşeuri şi să creezi încă o bombă ecologică, mai bine ar fi să rămânem cu una singură. Dar în ce mă priveşte nu am nimic împotrivă: dacă aceasta este soluţia, să mergem pe varianta amenajării unei noi platforme provizorii", a spus Eugen Vereş, la REALITATEA FM Cluj. Costea a explicat că la nivelul Prefecturii Cluj a avut loc o întâlnire cu toţi factorii implicaţi în problema deşeurilor şi că s-ar fi propus ca soluţie de avarie crearea unei noi platforme de deşeuri, chiar în locaţia în care se construieşte acum depozitul ecologic. "Avem nevoie de aproximativ patru hectare de teren pentru a amenaja o nouă platformă pe care să depozităm toate deşeurile din judeţ. Ideal ar fi să realizăm această platformă pe locaţia pe care se construieşte acum depozitul ecologic, pentru că, după ce aceasta va fi dat în folosinţă, să poată prelua şi ceea ce vom depozita acolo", a spus Costea. În acest moment Brantner se află în procedura de autorizare a platformele provizorii de la Pata Rât, pe care depozitează din lipsă de alternativă. "Cel mai probabil nu vor primi autorizaţie să depoziteze în continuare la Pata Rât, pentru că legea spune că acea groapă este neconformă., iar atunci nu ne rămâne decât soluţia pe care am amintit-o", a spus Costea.

Vereş a mai solicitat deja în alte judeţe sprijin pentru preluarea deşeurilor Clujului, însă nimeni nu e dispus să accepte o astfel de variantă. "Avem depozite ecologice finalizate la Bihor, la Satu Mare şi la Bistriţa, dar nimeni nu este dispus să primească deşeurile din alt judeţ. Ca atare, va trebui să ne descurcăm pe cont propriu", a spus Vereş. Acesta apreciază că noul depozit ecologic al Clujului nu se va finaliza anul acesta, deşi preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a informat că până în toamnă prima celulă de depozitare va fi gata.

 

 

Etichete
Comenteaza