Au început lucrările de foraj pentru amplasarea piloților la zidul de sprijin de la Pata Rât

Lucrările de execuție a drumului tehnologic și a platformei necesare instalării forezei pentru realizarea piloților din cadrul proiectului de consolidare a depozitului neconform de deșeuri de la Pata-Rât avansează rapid, transmite Consiliul Judeţean Cluj. 

În prezent se lucrează la execuția terasamentelor în zona alunecată, respectiv la degajarea materialului alunecat și la transportarea lui pe amplasamentul primit în administrare, în acest scop, de Consiliul Județean. În paralel, se execută lucrări la drumul tehnologic situat în partea de sud-est. Totodată, joi, 8 noiembrie, au început forajele pentru execuția piloților de probă din zidul de sprijin.

„Așa după cum realitatea din teren o dovedește, ne apropiem extrem de rapid de momentul rezolvării definitive a problemei deșeurilor în județul Cluj, atât în ceea ce privește închiderea depozitelor istorice neconforme cât și în ceea ce privește construirea CMID, acea „fabrică” ce va procesa și va neutraliza deșeurile clujenilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

În ceea ce privește proiectul de stabilizare cu piloți a corpului depozitului, acesta presupune construirea unui zid de sprijin la baza depozitului. Astfel, întreaga zonă afectată de alunecare, situată pe latura sudică a depozitului și pe o lungime de aproximativ 300 de metri pe latura estică, precum și zona stabilă în prezent de pe latura estică a depozitului vor fi consolidate prin execuția unui zid de sprijin din beton armat, cu o lungime totală de 700 de metri. Acesta va fi fundat pe două șiruri paralele și alternative din piloți forați la adâncimea de aproximativ 10 m, cu diametrul de 600 de mm. Înălțimea zidului va fi de circa 3.5 m, acesta fiind prevăzut cu o consolă în partea din amonte cu rol de suport al canalului pluvial.

În paralel, operațiunile finale de închidere și ecologizare a depozitului de deșeuri urban neconform avansează și ele în ritm susținut, până în acest moment fiind executate lucrări de terasamente și acoperire cu un strat de pământ-suport pe partea vestică a depozitului, în zona neafectată de alunecarea de teren produsă în vara anului trecut.

Comenteaza