Investiția de milioane de euro din Parcul Industrial din Feleacu, care trebuia să genereze sute de locuri de muncă, se anulează.
Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului general propriu al Judeţului Cluj pe anul curent va fi supus dezbaterii și votului consilierilor județeni, în ședința ordinară de miercuri, 27 aprilie 2022.
Târgul Produs de Cluj este instalat în parcarea supermarketului clujean Supeco de pe Calea Florești, nr. 56, din cartierul Mănăştur şi se desfăşoară până în 22 aprilie. Şi copiilor le-au fost rezervate surprize de către organizatori.
Procurorii clujeni l-au prins astăzi în flagrant pe Silviu Crețu, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava (PNL), în timp ce primea mită 40.000 de euro mită de la un om de afaceri.
Consilierii județeni ai Clujului au aprobat, joi, integrarea unui nou drum județean în rețeaua de drumuri pe care o are în administrare. Este vorba de drumul comunal DC 30: Petea (DJ 161G)-Legii-Geaca (DJ 109C).
De ziua Mondială a Apei, pe 22 martie 2022, activistul civic Adrian Dohotaru a publicat o fotografie cu râul Someş în care, potrivit spuselor acestuia, sunt deversate fecale.
Toate UAT-urile din județul Cluj, în afara municipiului Cluj-Napoca, vor primi o sumă consistentă de bani de la forul administrativ județean.
Guvernul Ciucă a acceptat propunerile Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) privind alocarea unor sume suplimentare pentru bugetele forurilor administrative.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiție „Centrul Integrat de Transplant Cluj-Napoca” a fost adoptat, joi, de către forului administrativ județean.
Recomandări: