Autobuze pe benzi dedicate pe traseul Florești – Mărăști

Autobuze pe benzi dedicate pe traseul Florești – Mărăști

Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a confirmat demersurile pentru prelungirea traseelor din comună anunțate la ZIUA LIVE de edilul clujean Emil Boc.

“Pentru a veni în întâmpinarea floreștenilor și a asigura condiții de călătorie cât mai bune, în perioada imediat următoare vor avea loc ample schimbări în transportul public de persoane.

Acestea se datorează atât apartenenței Unității Administrativ Teritoriale Florești la Compania de Transport Public Cluj-Napoca, din postura de acționar, cât și excelentei colaborări pe care administrația locală floreșteană o are cu cei din conducerea administrativă a CTP și cu administrația locală din municipiu.

Evident, proiectele de transport în Zona Metropolitană Cluj trebuie discutate, analizate și implementate în comun de toți actorii implicați. Concret, este vorba de prelungirea unor curse până în centrul municipiului și de introducerea unor noi curse spre cartiere încă neacoperite direct, precum Grigorescu.

Pentru curse cât mai rapide și confortabile, ne aflăm în discuții avansate cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere / Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj (administratorul Drumului Național nr. 1) și cu Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului pentru a găsi o modalitate de introducere - în regim alternativ sau pe diferite tronsoane orare sau alte variante - a benzilor dedicate pentru transport public pe str. A. Iancu / DN1.

Se conturează curse rapide (grație benzilor dedicate) și confortabile (datorită flotei ultramoderne a CTP, care circulă în întreaga ZMC) pe, de exemplu, ruta Florești – Mărăști”, a menționat primarul din Florești.

Emil Boc a declarat, la ZIUA LIVE, că traseele liniilor de autobuz metropolitane dinspre Florești ar urma să fie extinse spre centrul municipiului, iar comisia de circulație din cadrul primăriei clujene lucrează la implementarea benzii dedicate dinspre cea mai mare comună din țară spre oraș.

"Lucrăm la o propunere pe termen mediu. Cei care vin din Florești cu transportul metropolitan să nu mai facă transbordarea la Bucium, ci să vină până spre centrul orașului. Acesta este obiectivul, să vedem cum îl putem realiza. Sunt multe probleme la un asemenea demers. Înseamnă un plus de 80 de autobuze dimineața în oraș și problema e pe unde întorc acestea, pentru a nu crea ambuteiaje majore", spune  Boc.

La CNAIR s-a trimis o solicitare să se gândească o bandă dedicată transportului în comun, măcar pentru anumite intervale orare și dinspre Florești până la intrarea în oraș. Până atunci, comisia de circulație din  primărie a aprobat un prim pas: rearanjarea parcărilor oblice de pe Calea Florești care se vor pune la bordură.

Comenteaza