Ploile torențiale căzute duminică după-amiază au provocat inundații în Bușteni, unde mai multe străzi din zona centrală au fost acoperite de apă.
Cristian Pistol a explicat că decizia de închidere temporară a unui sens de circulație pe Autostrada A10 Sebeș–Turda și devierea traficului pe DN1 a fost luată din motive de siguranță.
Închiderea integrală a sensului de mers Unirea–Turda al Autostrăzii A10, pe o porțiune de aproximativ 17 kilometri, stârnește noi controverse.
Circulația rutieră va fi închisă temporar, începând de marți, 7 iulie, pe un sens al Autostrăzii A10 Sebeș–Turda.
Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat pe DN1 E60, pe raza localității Păniceni.
Trei tineri, cu vârste între 18 și 24 de ani, au fost prinși în flagrant și arestați preventiv după ce au încercat să vândă 200 de grame de 4-CMC cristal, un drog de mare risc, pentru 13.000 de lei, pe DN1, la ieșirea
Un accident de circulație a avut loc noaptea trecută în parcarea de la VIVO. Omul aproape a intrat cu mașina în restaurantul Noodle Pack. Polițiștii au aflat șoferul că nu avea permis de conducere. Acesta a refuzat și prelevarea de probe biologice.
Un videoclip din dronă, care a fost publicat recent, prezintă lucrările la primul tronson al Centurii Metropolitane a Clujului.
Pompierii clujeni au intervenit la un accident rutier produs pe DN1 E60, în localitatea Bologa, unde două autoturisme au fost găsite avariate.
Polițiștii clujeni au transmis cum s-a produs accidentul din dimineața de vineri, 24 octombrie de pe DN1 E60, între localitățile Izvorul Crișului și Șaula din județul Cluj.