Boc a vizitat eternele centuri de ocolire
- Scris de Luminita Silea
- 16 Oct 2010, 00:19
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Premierul a promis din nou că variantele Vâlcele - Apahida şi Apahida - Bulevardul Muncii vor fi deschise circulaţiei. De această dată, evenimentul ar urma să aibă loc după 25 noiembrie.
Premierul Emil Boc a inspectat ieri şantierul celor două centuri în construcţie, de est - Vâlcele
-Apahida şi de nord - Apahida -Bulevardul Muncii, şi a dat asigurări că guvernul va aloca fonduri pentru continuarea lucrărilor, peste 25 de milioane de lei, potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ. Datoriile scadente sunt de peste 52 de milioane de lei. Restul sumelor vor fi achitate în 2011, însă pe ambele centuri se va putea circula de la finele lunii noiembrie, a dat asigurări directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj (DRDP), Ion Pantelimon.
Emil Boc şi secretarul de stat din ministerul Transporturilor, Constantin Dascălu, au inspectat ieri traseul centurii de nord a Clujului, proiect demarat în 2006 de primarul de atunci, Boc. Din centura Apahida - Bulevardul Muncii a fost finalizată doar o porţiune de 1,8 kilometri, pentru care s-au cheltuit 10 milioane de lei, potrivit informaţiilor furnizate de primărie. Delegaţia oficială s-a deplasat pe şantier începând de la sensul giratoriu din Sânnicoară, care face legătura între centura de est şi cea de nord. După ce au parcurs o parte din traseul variantei de nord, oficialii s-au întors în zona sensului guratoriu, unde îi aşteptau panouri de informare privind stadiul lucrărilor la cele două variante de ocolire.
La faţa locului erau prezente şi companiile de construcţii care lucrează pe cele două şantiere, Tirrena Scavi şi Pizzaroti. În timp ce premierul făcea declaraţii, reprezentanţii companiilor s-au confesat că nu li s-au plătit lucrările şi că de aceea proiectele nu avansează. Mai mult, constructorii i-au transmis primarului Sorin Apostu că vremea va fi capricioasă în următoarea perioadă şi le va da bătăi de cap în plus.
Şeful DRDP, Ion Pantelimon, l-a informat pe premier că anul acesta vor fi circulabile ambele centuri. În cazul celei de nord, este un deziderat al conducerii DRDP să preia acest obiectiv în administrare de la constructor în 2010.
“Totul depinde de vreme, ca să rezolvăm cu botul de deal şi cu îndepărtarea filoanelor de stâncă. Oricum, chiar pe o porţiune de drum ocolitor se va circula pe centura de nord de la finalul lunii noiembrie. Pentru centura de est avem programată o Comisie de recepţie pe 25 noiembrie. Dacă va considera că normele de siguranţă a circulaţiei sunt îndeplinite şi va accepta lucrarea, de la acel moment vom prelua varianta şi va curge garanţia. Porţiunea cu alunecări de teren va fi predată, însă nu mai avem vreme favorabilă să turnăm asfaltul. De asemenea, partea de pe tronsonul doi care s-a surpat va fi remediată pe banii companiei de asigurări, din care constructorul va fi plătit. De la sfârşitul lui noiembrie, şi această centură va fi dată în circulaţie, tot cu ocolirea porţiunii consolidate de pe tronsonul I”, a explicat Pantelimon.
Premierul Emil Boc a anunţat că în perioada următoare vor fi alocate fonduri de la guvern, rezultate în urma unei prioritizări a proiectelor, pentru lucrările de infrastructură care mai pot fi finalizate anul acesta. Boc nu a nominalizat suma, însă a precizat că vor fi susţinute, pe lângă centurile de la Cluj, şi cea a Sibiului. Şeful guvernului a spus că vor fi efectuate o parte din plăţile restante către constructori, urmând ca anul viitor să fie achitate şi restul facturilor.
Datoriile către Pizzaroti, care lucrează la centura Vâlcele-Apahida, sunt, pe facturi scadente, de 47 de milioane de lei. Pentru centura de nord, Bd. Muncii - Apahida, datoriile către Tirrena Scavi, tot pe facturi scadente, ajung la 5 milioane de lei. Potrivit informaţiilor ZIUA de CLUJ, la următoarea alocare de care vorbea premierul, Clujul va primi peste 25 de milioane de lei. Anul acesta, în centurile Clujului au fost investite 90 de milioane de lei de la bugetul central. Conform informaţiilor furnizate de către DRDP, centura de est, finalizată în proporţie de 65%, va costa aproape 100 de milioane de euro.
100 de milioane de euro este preţul pe care statul îl va plăti pentru varianta de ocolire pe la est a municipiului Cluj-Napoca, centura Vâlcele Apahida.
DISTRIBUIE
Comenteaza