Boc îl trimite pe Şurubaru să scape Someşul de deşeuri: “Te urci tu în barcă, dacă nu găseşti colaborare, şi strângi gunoaiele”

Boc îl trimite pe Şurubaru să scape Someşul de deşeuri: “Te urci tu în barcă, dacă nu găseşti colaborare, şi strângi gunoaiele”
| Foto: Facebook/Someș Delivery

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat că se ocupă personal de rezolvarea problemei deşeurilor de pe malurile Someşului. Mai mult, edilul i-a transmis managaerului oraşului, lui Gheorghe Şurubaru, că dacă nu poate găsi colaborare pentru curăţarea râului de gunoaie, este invitat să le strângă de unul singur.

"Pot să vă spun că, pe raza municipiului Cluj-Napoca, nu în fiecare săptămână, ci în fiecare zi, personal mă ocup, de la intrarea în Cluj cu ceea ce înseamnă curăţirea acelui baraj de toate deşeurile care vin, de curăţirea malului Someşului şi de parteneriatul cu Apele Române, care uneori funcţionează mai bine, alteori este mai complicat. Managerului oraşului i-am spus “Te urci tu în barcă, domnul Şurubaru, dacă nu găseşti colaborare şi strângi gunoiaele de pe malul Someşului”. Noi nu avem obligaţia legală să intervenim în albie, Apele Române au acea obligaţie, să cureţe albia Someşului de vegetaţie, de deşeuri, dar de multe ori nu merge colaborarea. Per ansamblu merge bine, nu vreau să fiu greşit înţeles, dar au şi ei probleme, au complicaţii. În permanent trebuie să oferim clujenilor şansa de a avea un Cluj curat", a declarat primarul Emil Boc, la Ziua Live.

Dezbatere publică pentru Someş cu Boc, Primăria Florești sau Compania de Apă

Instituțiile responsabile pentru salubritatea Someșului și membrii societății civile se întâlnesc din nou.

"Echipa Someș Delivery are plăcerea să vă invite la cea de-a doua dezbatere "Un Someș mai curat", alături de instituțiile responsabile pentru salubritatea Someșului și de membrii societății civile, pentru a discuta măsurile care au fost luate în ultimele trei luni. Evenimentul va avea loc marți, 29 octombrie, de la ora 16:00, la Cinematograf Arta. (CITEŞTE MAI MULTE AICI!)

Comenteaza