Boc, optimist în privința lucrărilor de pe Ferdinand. Când ar putea fi redeschisă circulația

Boc, optimist în privința lucrărilor de pe Ferdinand. Când ar putea fi redeschisă circulația
| Foto: Facebook/Info Trafic jud. Cluj

Termenul de finalizare a lucrărilor de modernizare a străzii Regele Ferdinand este de 11 luni, însă primarul Emil Boc spune că traficul auto ar putea fi redeschis total mai repede.

Primarul Clujului, Emil Boc, recunoaște că lucrările demarate în zona străzii Regele Ferdinand creează probleme clujenilor, dar spune că lucrările trebuiau pornite acum pentru a nu pierde banii europeni.

"Ne cerem scuze anticipat clujenilor pentru disconfortul pe care îl vom crea câteva luni bune pe aceste străzi, dar peste câteva luni nu veți recunoaște această zonă centrală. Îl felicit pe Ovidiu Cîmpean (directorul direcției dezvoltare locală din primărie, n. red.) pentru că a reușit, până la urmă, să obțină aprobarea de la București pentru ca să putem utiliza încă de anul acesta banii europeni.

Aceste proiecte nu le putem amâna. Evident că nici nouă nu ne convine să începem aceste lucrări la sfârșit de vară, dar nu avem alternativă din perspectiva fondurilor europene. Amânarea lor ar putea compromite obținerea banilor europeni", a explicat primarul.   

Emil Boc spune că, deși lucrările se întind pe mai multe luni, crede că ar fi posibil ca înainte de 1 decembrie partea de carosabil de pe strada Regele Ferdinand să fie finalizată.

"Tot proiectul este 11 luni, dar, cunoscând forța constructorului, care a operat la Podul N, și care trebuia să deschidă pe 8 septembrie și l-a deschis pe 15 august, deci cu mult timp înainte de angajament, cred, dar repet, cred că este posibil ca înainte de 1 decembrie carosabilul să-l avem gata.

Am prioritizat și am cerut maximă intensitate și lucrări pe Ferdinand - acolo este cel mai mare blocaj.  Am cerut o recalibrare și o reconcentrare a lucrărilor, intensitate maximă de lucru, astfel încât pe toate cele patru benzi să avem carosabilul finalizat până la 1 decembrie", a declarat edilul Clujului, la ZIUA LIVE. 

Lucrările de modernizare a străzii Regele Ferdinand au demarat luni, 26 august, iar termenul de execuție este de 11 luni. Acestea fac parte din proiectul de creștere și îmbunătățire a spațiului pietonal în zona urbană, iar investiţia se ridică la 3,2 milioane de euro, bani europeni (vezi și 11 luni de şantier pe Ferdinand! De când se închide circulaţia auto şi unde se mută transportul în comun).

În următoarele luni, circulația auto va fi complet închisă pe strada Regele Ferdinand, sensul nord-sud (dinspre strada Horea / Piața Mihai Viteazul, latura nordică / strada G. Barițiu înspre Piața Unirii), iar pe sensul înspre gară circulația se va desfășura doar pe prima bandă.

Lucrările de pe Ferdinand schimbă traseul autobuzelor

Transportul în comun pe direcția spre centru va folosi ca și ruta alternativă străzile I. P. Voitești și F. J. Curie (liniile 9, 19, 22, 29, 42, 52). Linia de troleibuz nr. 1 va circula pe ambele sensuri ale străzii Paris - Bd. 21 Decembrie. Stația din Piața Mihai Viteazul, zona pod Traian, spre centru va fi suspendată temporar și va fi înlocuită de stația de pe strada I. P. Voitești.

Pe strada F. J. Curie se vor desființa provizoriu parcările de pe partea stânga pe sensul de mers pentru a permite circulația mijloacelor de transport în comun. Măsurile vor fi implementate până la finalizarea tuturor lucrărilor de asfaltare a carosabilului de pe strada Regele Ferdinand.

De asemenea, pe toată perioada de execuție a lucrărilor, vor fi închise circulației auto și străzile E. Zola și S. Pușcariu, asigurându-se doar culoare pentru pietoni.

Comenteaza