Boc: ''Soluția ca țara să o ducă mai bine este să avem mai multe zone de dezvoltare ca și Clujul''

Boc: ''Soluția ca țara să o ducă mai bine este să avem mai multe zone de dezvoltare ca și Clujul''

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit despre ''secretul'' Clujului pentru dezvoltarea accelerată din ultimii ani.

''Soluția ca țara să o ducă mai bine este să avem mai multe zone de dezvoltare precum Clujul. Ca nu toată lumea să vină la Cluj, ca la un magnet care atrage pentru că avem ceva în plus. Dacă am avea mai multe zone ca și Clujul și presiunea pe Cluj ar fi mai mică. 

În fiecare colț al acestei țări trebuie să fie o preocupare așa cum, aici, la Cluj, de ani de zile ne batem să aducem fonduri europene. Am adus peste 420 de milioane de euro, care sunt implementați. Ce ar fi Clujul fără acești 420 de milioane de euro, fără cei 4 miliarde de euro care sunt acum în diverse etape de implementare? Ar fi un oraș cenușiu, cum sunt în alte zone din țară. În primul rând trebuie inițiativă locală și capacitatea de a colabora cu nivelul național și european. Asta a fost arta Clujului. Puteam foarte bine să stau în Primărie, să mă joc pe caluclator, să nu mă intereseze centura vâlcele, cea metropolitană, conectarea Clujului la autostradă, metroul, spitalul regional, că nu este treaba Primăriei, ci a Guvenrului. Ceea ce facem în continuare este să continuăm dezvoltarea Clujului ținând cont de aria metropolitană'', a declarat edilul Emil Boc, la ZIUA LIVE. 

Etichete
Comenteaza