Boxele de câte 1.000 de euro pentru câini sunt gata şi îşi aşteaptă cei 60 de chiriaşi

Boxele de câte 1.000 de euro pentru câini sunt gata şi îşi aşteaptă cei 60 de chiriaşi
Lucrările de extindere la centrul de ecarisaj au fost finalizate. Centrul poate adăposti, începând de astăzi, 200 de câini fără stăpân, cu 60 mai mulţi decât până în prezent.

Extinderea centrului de ecarisaj din subordinea Regiei Autonome a Domeniului Public a presupus o investiţie de peste 60.000 de euro.

"Este vorba de 60 de boxe noi, ceea ce înseamnă extinderea numărului de locuri din centrul de ecarisaj de la 140 la 200 de locuri. Lucrările au început în luna februarie şi au fost fost finalizate la sfârşitul lui iunie. Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la suma de 261.000 de lei", a declarat primarul Emil Boc.

"Pot să vă spun că centrul arată foarte bine, eu l-am văzut în prealabil şi cred că este pe măsura unui oraş european. Un oraş se respectă respectându-şi animalele şi tratându-le în condiţii decente. Prin ceea ce avem aici, la Cluj, putem să fim în vârful standardelor naţionale în privinţa tratării câinilor comunitari şi pentru asta le mulţumesc colegilor de la RADP, celor din echipa care asigură aceste condiţii decente. Vreau să ştiţi ca în acest an, până în momentul de faţă, am avut capturaţi 331 câini, din care 138 sunt în centru", a adăugat edilul.

Noile boxe au o suprafaţă de câte 2,27 mp şi spaţii de mişcare de 4,04 mp. Întreţinerea unui câine costă 3,27 lei pe zi la centrul de ecarisaj. La aceşti bani se adaugă posibilele costuri pentru tratamente sau operaţii.

Boc a anunţat că tendinţa de adopţie a câinilor comunitari este în creştere la Cluj-Napoca, iar cifrele pentru acest an sunt foarte bune. "În acest an, un număr de 278 de câini au fost adoptaţi. Profit de această ocazie să le mulţumesc public ONG-urilor şi persoanelor care se implică în adopţia câinilor. Este un simbol al civilizaţiei şi un semn al normalităţii aici la Cluj", a precizat Emil Boc.

De asemnea, primarul Emil Boc a subliniat faptul că în Cluj-Napoca niciun câine nu a fost eutanasiat. "Asta iarăşi este o dovadă de civilizaţie şi de respect faţă de animale, aici la Cluj nu avem nevoie să aplicăm acele prevederi controversate, avem locuri în acest moment în centrul de ecarisaj, procesul de adopţie merge bine", subliniază primarul.

Clujenii sunt aşteptaţi să adopte căţei. Procedeul nu este complicat, iar câinii care sunt daţi spre adopţie sunt deparazitaţi, vaccinaţi şi sterilizaţi.

"În momentul de faţă la centru avem un număr de 138 de câini fără stăpân. Un clujean care vrea să adopte un câine trebuie să se prezintze la centru şi să îşi aleagă câinele dorit. Bineînţeles că ei ne spun dacă vor unul de pază, de joacă pentru copii, de apartament, deci şi-l aleg în funcţie de preferinţe. Apoi, actele necesare sunt o adeverinţă de venit sau o copie după cuponul de pensie, o copie după contractul de casă şi va plăti suma de 40 de lei, contravaloarea microcipului, după care se întocmesc actele de adopţie şi cetăţeanul poate să ia câinele acasă. Cu ajutorul ONG-urilor se adoptă mulţi căţei şi în străinătate, în Germania şi Suedia", spune Mioara Macrinici, medic veterinar la centrul de ecarisaj.

Centrul de ecarisaj de pe strada Bobâlnei a fost realizat în anul 2009 şi a fost dat în folosinţă în anul 2010, având un cost de 1,5 milioane de lei. 

Potrivit directorului RADP Cluj, Ion Pantelimon, începând de săptămâna viitoare va fi operabil site-ul centrului de ecarisaj, unde vor fi afişate pozele câinilor disponibili la centrul din Cluj, condiţiile adopţiei şi toate detaliile care i-ar putea interesa pe potenţialii cetăţeni care doresc să adopte un căţel.

Comenteaza