Când încep lucrările la Tetarom V / Drum de legătură cu DN1 și Autostrada Transilvania

Când încep lucrările la Tetarom V / Drum de legătură cu DN1 și Autostrada Transilvania

Consiliul Județean (CJ) Cluj a demarat procedura de contractare a serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice și a asistenței tehnice, în vederea realizării drumului de acces spre Parcul Industrial Tetarom V.

„E un pas important pe care îl facem în direcția construirii parcului industrial de care zona Turda - Câmpia Turzii are atât de mare nevoie. La fel ca și în cazul celorlalte parcuri Tetarom, și acesta va genera numeroase locuri de muncă, venituri suplimentare pentru comunitățile locale și un plus de bunăstare pentru întreaga zonă”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

În vederea realizării infrastructurii de acces spre viitorul Tetarom V este necesară realizarea unei conexiuni între Drumul Național DN 15 și parc, respectiv a unei conexiuni cu Autostrada Transilvania (A3) - Brașov - Târgu-Mureș – Cluj – Oradea. Drumul de legătură se estimează a avea 2,25 km, cu un pod de 200 m peste râul Arieș, la care se adaugă bretelele de acces la A3.

Realizarea obiectivului de investiții - drum de acces Parc Industrial Tetarom V, pentru care s-a demarat contractarea serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice, respectiv studiul de fezabilitate, documentație pentru autorizarea executării lucrărilor, documentație tehnică de execuție și asistență tehnică aferentă, este finanțată din bugetul CJ Cluj.

Demararea efectivă a lucrărilor este preconizată pentru sfârșitul anului 2019-începutul anului 2020. Costul estimat al serviciilor de proiectare, raportat la valoarea de investiție, este de 200.000 de euro, fără TVA.

Parcu Industrial Tetarom V în Luna

Prin hotărârea CJ Cluj nr.172/2018 a fost aprobat un contract de asociere între Județul Cluj, municipiul Câmpia Turzii și comuna Luna, în vederea realizării Tetarom V, din Luna, pe o suprafață de 115 ha.

Decizia realizării unui nou parc industrial în partea sudică a județului a fost luată atât ca urmare a interesului ridicat al investitorilor pentru inițierea sau dezvoltarea de afaceri în zonă, cât mai ales a dorinței CJ de a impulsiona dezvoltarea acestei regiuni și de a oferi locuitorilor din Turda, Câmpia Turzii și din localitățile limitrofe posibilitatea obținerii unui loc de muncă, cu toate avantajele ce decurg de aici.

Parcurile industriale sunt recunoscute, oriunde în lume, ca motoare de dezvoltare locală și instrumente de creştere a investiţiilor private, cu efecte benefice asupra mediului economico-social al zonei în care se realizează.

Obiectivele urmărite de CJ prin edificarea Tetarom V sunt stimularea investițiilor, sprijinirea cercetării științifice și tehnologice, impulsionarea dezvoltării regionale, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, care vor contribui la redefinirea zonei sudice a județului și la transformarea ei într-un pol de creștere.

Comenteaza