Ce priorităţi are noul preşedinte al CJ Cluj în 2016 INTERVIU

Ce priorităţi are noul preşedinte al CJ Cluj în 2016 INTERVIU
Marius Mânzat a fost ales consilier judeţean în 2012 pe listele PNL şi se află la al doilea mandat. Este co-preşedinte al PNL Dej, de profesie inginer şi a ocupat până acum postul de director de dezvoltare şi investiţii în cadrul Administraţiei Bazinale Someş-Tisa. Din 21 decembrie 2015 conduce forul judeţean clujean.

Reporter: Care sunt priorităţile mandatului dumneavoastră, care e destul de scurt, de şase luni?

Preşedintele CJ Cluj, Marius Mânzat: În primul rând, odată ajuns la consiliul judeţean, trebuie să-mi formez o echipă cu care să pot să lucrez. Echipa va evalua situaţia cu obiectivitate şi vom stabili priorităţile pentru perioada următoare. Fără doar şi poate susţinerea în continuare a proiectelor bune, a celor sustenabile, ar reprezenta o primă urgenţă. Pe termen scurt vorbind acum, aş dori să urmăresc modul de execuţie a proiectelor începute. Şi asta astfel încât să fie finalizate, iar pentru viitor să promovez proiecte care pot avea un impact pozitiv asupra calităţii vieţii clujenilor.

Reporter: Ne puteţi da câteva exemple?

Marius Mânzat: Ca titlu de exemplu, rezolvarea problemei legate de depozitarea gunoiului menajer, repararea şi modernizarea drumurilor judeţene şi de ce nu, cu sprijin guvernamental, construirea spitalului regional de urgenţă şi dezvoltarea aeroportului internaţional „Avram Iancu". Spun cu sprijin guvernamental, pentru că aceste două investiţii sunt extrem de mari şi de importante şi numai prin puterea consiliului judeţean Cluj este mai greu să fie realizate.

Reporter: Vorbeaţi de „echipa" din jurul dumneavoastră pe care urmează să o formaţi. Ce înseamnă acest lucru mai exact, aveţi în vedere să faceţi unele schimbări în cadrul aparatului de specialitate al consiliului judeţean?

Marius Mânzat: În primul rând mă refeream la cei doi vicepreşedinţi, Vakar Istvan şi Călin Tuluc, cu care trebuie să stabilim foarte exact fiecare cu ce se ocupă în cadrul CJ Cluj, pentru că eu nu sunt de principiul că o singură persoană poate să le facă pe toate. În mod echitabil şi corect vom împărţi sarcinile şi vom răspunde pentru sarcinile pe care le avem fiecare. Mai departe, o să am posibilitatea conform legii la un număr de consilieri personali, pe care o să-i aleg cu foarte mare grijă dintre buni specialişti pe diverse domenii, care să mă ajute în gestionarea treburilor consiliului judeţean. Nu am intenţia să fac schimbări în aparatul propriu al consiliului judeţean, din mai multe considerente. Eu cred că personalul CJ Cluj este un personal competent, eu cred că problemele ivite în ultimul timp, poate în ultimii câţiva ani, nu s-au datorat neapărat aparatului propriu al consiliului judeţean sau aparatului altor unităţi subordonate. Cred că în cadrul unei asemenea discuţii, adevărul este undeva la mijloc, iar eu vreau să fiu un mediator, pentru că orice disfuncţionalitate între aparatul propriu al CJ Cluj şi unităţile subordonate poate să aducă grave prejudicii judeţului.

Reporter: O să vă rog să vă referiţi la câteva dintre cele mai importante proiecte ale judeţului. Centrul de Management al Deşeurilor este în mare întârziere. Până acum CJ Cluj a renunţat la vechea asociere constructoare şi se aşteaptă acum relicitarea restului de lucrări neefectuate. Care este opţiunea dumneavoastră, mergeţi în continuare pe relicitarea lucrărilor sau vă gândiţi să mai discutaţi şi cu vechiul constructor?

Marius Mânzat: Fac o precizare. Deşi nu am avut încă timpul necesar să aprofundez toate problemele care sunt şi în special problema depozitării gunoiului menajer, care din punctul meu de vedere trebuie să fie prioritatea zero, suntem în momentul de faţă în evaluarea acestei situaţii. Dar, dacă m-aţi întrebat concret, nu cred că discuţia cu vechiul constructor poate fi reluată, pentru că cineva care a procedat în felul acesta, are mici şanse de a reuşi o înţelegere şi de a se ţine de cuvânt. Cred că soluţia este relicitarea, chiar dacă prin relicitare se împing anumite termene şi se prelungeşte termenul de finalizare a lucrării, dar eu prefer o soluţie aşa şi sigură decât o nouă bâjbâială cu acel constructor care ştim, am auzit sau ni s-a spus cum a lucrat.

Reporter: Legat de reparaţiile la drumurile judeţene, în acest mandat, din păcare, nu s-a reuşit mare lucru. Cum veţi reuşi şă revigoraţi această activitate, aveţi de gând să apelaţi şi la un credit?

Marius Mânzat: În primul rând orice fel de revigorare se face cu bani. Ca o primă evaluare a situaţiei bugetului pe 2016, am avut unele discuţii astăzi şi previziunile sunt că bugetul va fi mai mare decât cel de anul trecut şi implicit aceste sume care vor fi în plus se vor regăsi în investiţii şi eu sper din toată inima în investiţii în drumurile judeţene, evident cu acordul consilierilor judeţeni care până la urmă votează şi aprobă bugetul. Soluţia cu creditul poate fi luată în discuţie, dar după o analiză foarte serioasă, pe toate problemele pe care le are CJ Cluj, pentru că nu sunt numai drumurile judeţene prioritare în judeţul Cluj. Singurul lucru pe care te poţi baza sută la sută este bugetul tău propriu.

Reporter: Aveţi în administrare printre altele şi multe unităţi medicale, mă refer la ele fiindcă problema sănătăţii ne interesează pe toţi, printre acestea şi Spitalul Judeţean Cluj care are secţii ce suferă din punct de vedere a dotărilor şi a condiţiilor în care sunt trataţi pacienţii. S-ar putea regăsi şi această problemă pe lista priorităţilor dumneavoastră?

Marius Mânzat: Fără doar şi poate. Am şi spus ceva mai înainte că este o prioritate şi construcţia spitalului regional, dar acesta nu se poate construi peste noapte, chiar cu tot sprijinul guvernamental posibil, ori până atunci toate unităţile spitaliceşti care sunt în coordonarea CJ Cluj trebuie să funcţioneze corespunzător şi vom face o analiză împreună cu colegii la toate spitalele să vedem care sunt problemele şi cum pot fi ele rezolvate, că poate sunt probleme care nu se rezolvă neapărat cu bani, iar după o analiză temeinică, aş putea să vă dau informaţii mai concrete.

Reporter: Vă doriţi să rămâneţi în această funcţie şi în mandatul următor, din iunie 2016 încolo, aţi avut discuţii cu colegii din PNL, o să vă susţină în continuare?

Marius Mânzat: Sigur că da, am avut discuţii pe această temă, şi cu siguranţă ceea ce se va întâmpla şi rezultatele care vor fi în acest scurt mandat ar putea reprezenta un preambul pentru următorii patru ani. Dar în acest moment, cu certitudine nu se poate spune absolut nimic, pentru că este destul de nerealist să consider că aş putea face mai mult decât îmi îngăduie anvergura proprie şi pârghiile puterii pe care le deţin temporar. Dar dacă voi beneficia de încredere politică adecvată şi dacă voi asigura normalitatea în funcţionarea CJ Cluj şi a instituţiilor subordonate, aceste şase luni pot însemna o carte de vizită pentru un mandat de patru ani.

Reporter: Fostul preşedinte a anunţat că va contesta hotărârea de demitere din funcţie. Sunteţi pregătit pentru o confruntare în justiţie şi chiar pentru o posibilă decizie a justiţiei în defavoarea dumneavoastră?

Marius Mânzat: Când eu am devenit o opţiune pentru preşedinţia CJ Cluj, ştiam din start că este posibil. Orice hotărâre de consiliu judeţean poate să fie analizată de către jurişti din punct de vedere al legalităţii şi dacă se constată că nu este legală, să fie suspendată, şi într-o astfel de situaţie, da, sunt pregăit să-mi asum acest lucru. Dar este un pic mai complicat, trebuie acţionat în contencios administrativ, unde există termene de judecată, este o procedură care este posibil să dureze.

Reporter: Ce se va întâmpla cu funcţia dumneavoastră de la Administraţia Bazinală Someş Tisa, unde sunteţi director de dezvoltare?

Marius Mânzat: Conform legii m-am suspendat din funcţie pe durata exercitării mandatului de preşedinte al consiliului judeţean. Că mandatul este de jumătate de an sau de patru ani, funcţionează suspendarea, Administraţia Bazinală Someş Tisa este obligată să-mi păstreze funcţia de director tehnic de dezvoltare şi investiţii.

 

 

Comenteaza