Cel mai lung tronson al Autostrăzii Sebeș-Turda, departe de finalizare FOTO

Cel mai lung tronson al Autostrăzii Sebeș-Turda, departe de finalizare FOTO
Asociaţia ProInfrastructură a făcut o vizită pe cel mai lung lot al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, 24,25 de km de executați de asocierea Aktor-Euroconstruct, între nod Alba Iulia Nord și sudul localității Aiud.

''În ciuda mobilizării bune a constructorilor, acest segment de autostradă este departe de finalizare. Există numeroase puncte critice pe acest lot, probleme în continuare cu infiltrațiile de apă și un volum foarte mare de lucrări. Este greu de dat un termen realist pentru finalizare: optimiștii spun că există șanse să circulăm pe acest lot la final de 2018, dar sunt mulți cei care nu cred în acest termen, adăugând o perioadă de cel puțin 6 luni la această estimare grosieră", spun reprezentanţii ONG-ului. 

Amintim că iniţial toate loturile de la A10 au avut ca termen de dare în folosinţă sfârşitul lui 2016, însă s-au produs întârzieri importante din cauza lipsei avizelor obligatorii pentru construire. În concordanţă cu stadiul în care se află lucrările, se profilează deschiderea circulaţiei pe loturile 3 şi 4, între Aiud şi Turda, în a doua jumătate a anului 2017.

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

 

Comenteaza