Centrul de deşeuri a obţinut acordul de mediu

Centrul de deşeuri a obţinut acordul de mediu
Proiectul centrului integrat de management al deşeurilor, evaluat la peste 74 de milioane de euro, va începe în septembrie.
Licitaţia pentru execuţia depozitului ecologic de deşeuri va demara din septembrie, a anunţat vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Radu Bica. Cea mai importantă etapă, cea privind obţinerea acordului de mediu pentru proiect, a fost finalizată. În continuare, CJ va parcurge procedura pentru obţinerea finanţării europene, dar şi cea pentru atribuirea contractului de execuţie a depozitului. Conform studiului de fezabilitate, întregul sistem integrat de gestionare a deşeurilor din judeţ a fost evaluat la 74,4 milioane de euro.

Atât studiul de fezabilitate, cât şi Planul Urbanistic Zonal, ce vizează implementarea proiectului de management integrat al deşeurilor în judeţul Cluj, au fost adoptate ieri, în Comisia tehnico-economică a CJ. O altă etapă, cea privind eliberarea acordului de mediu, a fost, de asemenea, încheiată.

“S-a lucrat foarte mult la acest proiect de investiţie. În urmă cu doar doi ani, când noua echipă de conducere a CJ şi-a început mandatul, nu erau realizaţi nici măcar paşii de început. Am reuşit, în toţi aceşti ani, să recuperăm timpii pierduţi, să facem rost de un amplasament, cel al comunei Feleacu, şi astăzi suntem în situaţia de a promova proiectul spre finanţare la Comisia Europeană. Mă bucur că Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului a înţeles importanţa acestui proiect pentru judeţul nostru şi ne-a sprijinit foarte mult, astfel încât am reuşit să obţinem, în sfârşit, acordul de mediu”, a declarat ieri Radu Bica.

În şedinţa publică de luni, plenul CJ urmează să analizeze documentaţia privind implementarea acestui proiect. “După ce avem acordul consilierilor judeţeni, vom trimite documentaţia şi studiul de fezabilitate mai departe, la Bucureşti, la consultantul nostru, urmând ca acesta să-l promoveze la Bruxelles pentru obţinerea fondurilor europene”, a precizat Radu Bica. Potrivit studiului de fezabilitate, proiectul a fost evaluat la 74,4 milioane de euro, din care valoarea finanţată din fonduri europene şi de la bugetul de stat este de circa 45,3 milioane de euro. Contribuţia judeţului Cluj va fi de aproximativ 29,1 milioane de euro. “Se ştie că, de regulă, prin licitaţii valoarea estimată scade. Cu siguranţă, şi în acest caz va fi la fel”, a apreciat Bica.

Fazele următoare, care vizează implementarea proiectului, vor fi parcurse în paralel. “Noi am alocat, în bugetul de anul acesta, 500.000 de euro ca procent din cofinanţarea pe care trebuie să o alocăm pentru acest proiect. Ca atare, ne vom permite să demarăm imediat licitaţia pentru execuţia centrului de depozitare. Cred că din septembrie putem demara licitaţia şi cred că până la 1 decembrie vom avea semnat contractul pentru execuţie”, a spus Bica. Acesta nu îşi face griji că administraţia judeţeană ar putea pierde banii europeni.

“De regulă, toate aceste proiecte pe deşeuri au obţinut finanţarea. Nu cred că se va întâmpla ca tocmai noi să avem probleme. În cel mai rău caz, vom găsi o soluţie alternativă, ne vom asocia cu un privat, vom vedea ce va fi. Dar deocamdată mergem pe finanţare europeană”, a spus vicepreşedintele CJ. Administraţia judeţeană va avea obligaţia, totodată, să angajeze o firmă care să închide depozitele neconforme din judeţ: Pata Rât Cluj-Napoca, Cetan Dej, precum şi depozitele Gherla, Câmpia Turzii, Huedin şi Turda.

După finalizarea centrului de depozitare şi a rampei de sortare a municipiului Cluj-Napoca, va începe să activeze şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecometropolitan. Aceasta va avea rolul de a gestiona proiectul de management integrat al deşeurilor.

“Practic, rolul asociaţiei va fi acela de a angaja un consultant, o firmă de specialitate care să se ocupe de managemntul deşeurilor. De asemenea, se va ocupa direct de toate licitaţiile ce vizează serviciul de sortare şi transport al deşeurilor, în tot judeţeul. O parte dintre costurile privind asigurarea serviciului de transport şi depozitare vor fi suportate chiar din bugetul acestei asociaţii. Primăriile nu vor mai avea nici un rol în adjudecarea contractelor de deşeuri”, a explicat Radu Bica. El a specificat şi că fiecare administraţie locală face parte din asociaţie, având, de asemenea, reprezentanţi la nivelul consiliului de administraţie.

Celule de depozitare pe 64 de hectare

Conform proiectului, celulele de depozitare a deşeurilor se vor putea extinde pe nu mai puţin de 64 de hectare. Terenul a fost preluat de la comuna Feleacu şi se află în zona Pata Rât. Aici va fi amplasată şi staţia de sortare, care va deservi municipiul Cluj-Napoca. Alte staţii de sortare vor fi amenajate în Huedin, Gherla, Câmpia Turzii şi Dej.

Comenteaza