Certificate pentru apa şi canalizarea din patru comune clujene
- Scris de Mihai Prodan
- 06 Dec 2010, 17:21
- Administraţie
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Reţelele de apă şi canalizare din patru comune clujene vor fi introduse sau extinse, după ce Consiliul Judeţean a emis certificatele de urbanism în acest sens.
Este vorba de comunele Săcuieu, Vultureni, Unguraş şi Frata. În ce priveşte comuna Săcuieu, CJ a eliberat pentru aceasta două certificate de urbanism, pentru extinderea alimentării cu apă şi realizarea unei reţele de canalizare a apelor uzate. Lucrarea pentru extinderea alimentării cu apă va fi realizată în extravilanul localităţii Săcuieu şi va presupune realizarea unei noi captări de apă pe pârâul Breabănului, conform documentului. Proiectul include introducerea de conducte de aducţiune, cămine de vizitare şi lucrări de drenaj, dar şi un rezervor de înmagazinare.
În ce priveşte reţeaua de canalizare, aceasta va fi executată în intravilanul localităţii.
În comuna Vultureni sistemul de alimentare cu apă potabilă se află la faza studiului de fezabilitate, pentru care a fost emisă autorizaţia de urbanism. Proiectul urmăreşte introducerea reţelei de apă în localităţile Vultureni şi Şoimeni, prin extinderea sistemului existent. În comună vor fi construite, totodată, o staţie de pompare, o staţie de tratare şi o reţea de distribuţie. Traseul conductelor se va face de-a lungul căilor de comunicaţii existente. Totodată, şi în comuna Unguraş a fost emis certificatul de urbanism pentru studiul de fezabilitate necesar edificării unei reţele de canalizare şi a unei staţii de epurare, în vreme ce în ce priveşte satul Bercheşu din comuna Frata, lucrările urmăresc realizarea unui sistem de captare a apei subterane, edificarea unor staţii de tratare, ozonare şi pompare, realizare reţelei de aducţiune, construirea a două rezervoare de înmagazinare şi compensare a apei şi realizarea unei reţele de distribuţie apă potabilă.

Comenteaza