Certuri pe un nume: cum se va numi de azi aeroportul din Cluj VIDEO

Certuri pe un nume: cum se va numi de azi aeroportul din Cluj VIDEO
Aproape o oră au durat certurile şi dezbaterile în Consiliul Judeţean pe seama unei banale denumiri: dacă aeroportul din Cluj-Napoca se va numi "Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj" sau "Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca". Într-un final consilierii au ajuns la un acord.

Aeroportul din Cluj-Napoca inaugurează în 26 octombrie noua sa pistă, ocazie cu care instituţia în subordinea căreia se află, Consiliul Judeţean, vrea să-l boteze cu numele "crăişorului munţilor". După discuţiile din Consiliul Local de săptămâna trecută, azi ringul s-a mutat pe Calea Dorobanţilor. "Pentru a se ajunge aici a fost nevoie de o comisie la nivelul Prefecturii, formată din personalităţi ale Clujului, căreia i s-a supus propunerea făcută de Consiliul Judeţean o lună. Comisia, cu o snigură abţinere, a susţinut propunerea făcută de CJ", spune preşedintele instituţiei, Horia Uioreanu. După avizul comisiei a urmat un aviz consultativ cerut Consiliului Local din Cluj-Napoca.

Fostul vicepreşedinte al instituţiei Alexandru Coroian, a cerut ca aeroportul să se numească Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" Cluj-Napoca. Dezbaterile pe temă au durat aproape o oră până când, în final, consilierii au votat pentru varianta ca aeroportul să includă numele judeţului, nu al oraşului.

Singurii consilieri judeţeni care au votat împotriva propunerii au fost membrii UDMR.

Vezi mai jos declaraţia lui Uioreanu:

Comenteaza