Circulaţie reorganizată în Piaţa Gării

Circulaţie reorganizată în Piaţa Gării
Reprezentanţii Regionalei CFR Infrastructură şi cei ai Primăriei Cluj-Napoca propun o nouă organizare a circulaţiei în Piaţa Gării.
Directorul regionalei, Gheorghe Şurubaru, a explicat că primele lucrări vor viza tunelul pietonal subteran (foto), după care se va amenaja şi parcarea din faţa gării. “Acum câteva zile, ne-am întâlnit cu reprezentanţii municipalităţii şi am stabilit să reorganizăm întrega circulaţie din Piaţa Gării. În prezent, se lucrează la regândirea locurilor de parcare, la o soluţie pentru standul de taxi. Parcarea din faţa gării nu este marcată şi sunt şi gropi, însă sperăm ca în următoarea perioadă să se rezolve toate problemele”, a declarat pentru ZIUA de CLUJ directorul Regionalei CFR Infrastructură, Gheorghe Şurubaru. Acesta a adăugat că lucrările din Piaţa Gării vor debuta cu amenajarea tunelului pietonal, pentru care primăria a eliberat autorizaţia de construire.

“Este adevărat că am anunţat această reabilitare a tunelului pietonal mai demult, însă acum am primit autorizaţia de construire. Lucrarea va costa 1,6 milioane de lei, iar societatea care a câştigat licitaţia pentru amenajarea şi modernizarea pasajului de subtraversare a liniilor ferate şi a Pieţei Gării este Vest Construct din Braşov”, a explicat Şurubaru. Termenul de execuţie al acestor lucrări, conform autorizaţiei de construire eliberată de municipalitate, este de 12 luni de la data începerii lucrărilor

Comenteaza