Circulaţie restricţionată pe bulevardul Titulescu, de mâine

Circulaţie restricţionată pe bulevardul Titulescu, de mâine
Circulaţia rutieră pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Cluj-Napoca, va fi restricţionată din cauza unor lucrări la carosabil, a anunţat astăzi Primăria Cluj-Napoca.
Circulaţia va fi restricţionată pe durata lucrărilor care încep mâine şi vor fi încheiate la începutul săptămânii viitoare. Lucrările sunt executate de compania Han Group, “pe cheltuiala executantului, având în vedere că lucrarea este în garanţie”, potrivit unei informări a instituţiei. Primăria face un apel la şoferi “să dea dovadă de înţelegere şi să nu parcheze în zonă”. Totodată aceştia sunt îndemnaţi să folosească rute ocolitoare.

Amintim, lucrările de la bulevardul Nicolae Titulescu, lucrate iarna trecută, nu au fost recepţionate iar Primăria Cluj-Napoca a emis un ultimatum constructorului Han Group. Amintim, problemele lucrărilor de asfaltare pe bulevardul Titulescu au apărut în urmă cu doi ani, când primarul Sorin Apostu a reclamat că execuţia este proastă iar reprezentanţii Han Group au replicat şi au acuzat Primăria că a grăbit lucrările şi, în consecinţă, lucrările au fost realizate şi pe timp de ploaie.

Comenteaza